Am scris articolul de mai jos anul trecut, atunci când eram contributor la Revista Check-in Pleiada”.
M-am întâlnit, ieri, cu revista în bibliotecă și, recitind ce-am scris atunci, mi-am dat seama că el este valabil de la început până la sfărșit.
M-am găndit să-l aduc în atenție, acum, la început de an.
Poate găsiți ceva folositor, poate vreo idee din el vă inspiră, ori vă aduce aminte de ceva ce voiați să faceți și ați uitat sau n-ați apucat, sau poate vă face să vă hotărâți.
Și am setat ca „featured image” poza asta, de la sfărșitul lui 2019, în care eram fericită.
Iată articolul:
„La an proaspăt, gânduri proaspete”
Îmi place liniștea de fiecare început de an. Poate și pentru că vine după aglomerația lui Decembrie și după excesele consumerismului.
Pentru că rememorez anul ce-a trecut și îmi propun o mulțime de bucurii viitoare.
Sau poate pentru că vine cu energia unor începuturi, a unor planuri, a greșelilor pe care îmi propun să nu le mai repet. A agendei celei noi, cu filele nescrise, în care mă gândesc cu ce să încep, în care scriu atent ceva care să fie măcar dătător de elan, bucurie și iubire.
Pentru că imi dă sentimentul că am timp.
Pentru că mă lasă să-mi dau răbdare. Sau măcar să nu mă grăbesc.
Și mă gândesc ce frumos ar fi să creăm reflexul de a fi atenți tot anul.
Sezonul etalării a trecut. ”A avea” nu mai este cool, cool este „a fi”.
Ce-ar fi ca, la întrebarea ”Ce se poartă anul ăsta?”, răspunsul nostru să fie ”Anul ăsta se poartă Iubirea, se poartă exercițiul de a nu-i judeca pe ceilalți”, setând astfel o „masă critică” în creștere, unitară, care poate muta reflexul protejării eu-lui, înspre o schimbare coerentă de mentalitate. O reașezare pe niște valori pe care sigur le avem, dar nu le-am așezat. O schimbare în care comunicarea și comunicatorii au un rol esențial.
Iar aici, putem face fiecare lucruri aparent mărunte. Pic cu pic se face mult.
De mai mult timp am făcut schimbări care acum fac deja parte dintr-un stil de viață. Plecând de la acel „5% roșu”, am introdus câteva deprinderi: reciclarea hainelor și a altor obiecte, colectarea selectivă a deșeurilor, colectarea uleiului și a grăsimilor alimentare, folosirea sacoșelor din material textil, filtrarea apei, cumpărarea strictului necesar, moderație în toate.
Trebuie să insist pe cumpărarea de obiecte, care să fie tot mai mult o investiție, nu o cheltuială. Un dulap burdușit cu haine este unul plin cu capcane, așa cum un frigider burdușit cu mâncare este unul plin cu calorii goale. Revin la piesele-cheie, la piesele clasice, care nu se demodează și cu care putem face combinații și le purtăm mult timp. Piesele purtate de celebrități sau de pseudo-celebrități ar trebui înlocuite cu piese pe care le-am identificat ca aparținând stilului propriu. Lucruri bune și puține, care rezistă la purtare (în locul celor multe ieftine și reduse cu câțiva lei, mai bine câteva lucruri bune, reduse la jumătate sau mai mult de jumătate). Un „Manual de utilizare al reducerilor” ar fi foarte util, pentru a reduce tentațiile (și adesea deciziile proaste) venite odată cu creșterea procentelor de reducere. La fel de util ca unele șmecherii stilistice și cromatice, care să sfideze masa purtătorilor de negru cu negru cu negru- un reper pentru zona de confort și de siguranță. De pildă, ne putem cumpăra în perioada reducerilor o poșetă colorată, care se asortează mai ușor decât una neagră și plictisitoare, sau bijuterii pe care să le purtăm la orice vârstă, ori (și) un palton bun, pe care să-l purtăm mulți ani.
Revenind la viața noastră cea de toate zilele, cerul plumburiu și natura alb-gri nu trebuie să ne oprească de la a genera căldură, chiar și atunci când ne gândim doar la cum să nu ne fie frig. Să începem (sau să continuăm) exercițiul conștient al evaluării, privirea educată și critică, în consonanță, exercițiul de a nu-i judeca pe ceilalți. Abia atunci vom putea înțelege și gusta bucuria empatiei, a generozității, a altruismului. Să pretinzi că te afli in centrul tuturor lucrurilor este nu numai neproductiv, ci și perdant. Un centru tot atât de iluzoriu cum ar fi dacă ai pretinde să tinzi spre ubicuitate. Nu există centru, e doar un fel de confluență continuă, de ondulare a materiei. Cheltuim un efort nejustificat de mare să părem bine, când ar fi mai simplu să ne canalizăm efortul ăla înspre a face bine. Iar la capătul zilei o să constatăm, cu surpriză și bucurie că, astfel, suntem și noi mai bine. Fiecare. Și toți.
Cred că altruismul este nativ in condiția umană. Am spus asta ori de câte ori am avut prilejul s-o fac. Ar trebui să ne redescoperim pe noi inșine, nu neapărat să ne educăm generozitatea, cu toate că și acest aspect e parte din ecuație, dar să ne redescoperim natura noastră frumoasă, acea parte a sufletului care e mai pură decât credem. Bunătatea și gesturile de bunăvoință cresc nivelul de serotonină, hormonul responsabil cu starea de bine. Este interesant că și simpla constatare a unui gest de bunavoință are impact asupra serotoninei.
Și atunci, nu-i păcat să ne refuzăm astfel de gesturi, în loc să ne încrâncenăm?
Să fii amabil fără nici un motiv, să iei cu tine cei șapte ani de acasă, sunt lucruri esențiale, de mare generozitate.
Bucuria pe care o produci reverberează și creează o stare de bine în toți ceilalți.
Timpul pare a fi principalul factor pe care-l invocă mulți dintre noi drept scuză. Nu, timpul este doar un pretext. Dacă ești relaxat, indiferent de cât de mult muncești și de cât de solicitantă iți este activitatea, găsești timp pentru lucruri frumoase. Ține de cât de împăcat ești cu tine insuți și cât de mult iți dorești să faci aceste gesturi. Timpul este un dar prețios. A-ți face timp pentru cei care au nevoie de tine, este o mare dovadă de păsare.
Dacă există în viața și în jurul tău oameni care sunt deschiși și care includ în viața lor această activitate de a dărui, te influențează și pe tine.
Bucuria de a dărui este contagioasă. Iar mimetismul este mecanismul care îi conduce cel mai mult și mai ușor pe copii. Ei fac ceea ce vad că fac cei mari.
Ar putea fi și ea, bucuria asta, parte din acel „5% roșu”.
Trăim într-o realitate plină de mărunțișuri și trecem liniștiți pe lângă altă realitate care este, de cele mai multe ori, cea reală.
Să ne privim și să ne zâmbim ar putea fi un început bun de an. De an bun.
Ofelia 🙂
#askofelia