Age is not just a number.
Age is life. Și atitudinea pe care o ai față de numărul ăla.
Anul meu cu numărul 62 a fost unul sinusoid. Cu căderi care mi-au cam rupt șalele și mi-au fracturat mind-set-ul și cu atins niște culmi nesperate.
Dintre cele care m-au consumat de multe resurse:
– Operația din noiembrie trecut, în care mi s-a mai reparat nasul o dată, ca să pot respira mai bine;
– Avut grijă de mama, care a locuit opt luni la mine;
– Operația dentară pe maxilar;
– Niște oameni care m-au anturat și care s-au lepădat de mine când nu am mai avut ce să le dau;
– Niște oameni care m-au dezamăgit;
– Muncă neplătită sau subapreciată.
Lecții. Le-am luat toată viața. Doar speram să fie mai puține și mai ușor de metabolizat.
La cele bune trebuie să pun:
– Crăciunul, când ne-am adunat iar toți patru;
– Workshopurile de la Iași și de la București;
– The Gogu- motanul care nu m-a lăsat până nu l-am luat în casă. Și în viața mea. E familia mea de mai bine de jumătate de an. Este ca un cățel, așa de afectuos. Docil și lipicios, prietenos cu oricine vine în casă. Un motan tare, tare bun. Deși spusesem că, după Aki, n-o să mai iau un pisic și că o să am grijă doar de cei de afară, Gogu s-a lipit de sufletul meu și, într-o seară geroasă, când am am ajuns acasă de la București, mă aștepta în scară. L-am dus și, de atunci, sunt casa și familia lui;
– Invitația în emisiunea „Brilliant” de la TVR Info, o emisiune ai cărei invitați sunt oameni cu cariere impresionante și pentru care îi mulțumesc Loredanei Negrilă; (https://www.youtube.com/watch?v=3TDty1LgheQ&pp=ygUWYnJpbGxpYW50IG9mZWxpYSBjb3ptYQ%3D%3D)
– Romanian Creative Week 2023 a venit cu întâlniri cu mulți oameni pe care îi admir. Miracolul a fost faptul că am prezentat pentru designerul Lucian Broscățean, pentru care am o admirație declarată și imensă încă de la prima creație a sa, pe care am văzut-o,acum câțiva ani. A fost o ipostază inedită și un moment pe care o să mi-l amintesc mereu cu încântare ( https://investigatoria.ro/2023/05/30/povestea-ofeliei-cozma-modelul-in-varsta-de-62-de-ani-care-a-defilat-pe-catwalk-ul-romanian-fashion-week/)
– Conversațiile ghidate (fiindcă nu au fost chiar interviuri, ci, mai degrabă, dialoguri amicale, în care am răspuns unor întrebări dibace) pentru platforma jurnalistică „Investigatoria” , proiectul jurnalistei Carmen Dumitrescu( https://investigatoria.ro/2023/08/24/doamna-care-aduce-stilul-i-incredibila-poveste-de-viata-a-ofeliei-cozma-drumul-de-la-familia-regala-din-kuweit-la-catedra-de-design-si-tehnologie-a-scolii-britanice/) „Code Noir Style” ( https://www.codenoir-style.com/2023/06/chestionarul-lui-proust-ofelia-cozma/)și revista ”Maisonette Kids” și altele, de care nu îmi amintesc acum;
– Prezența printre tinerii de la Colegiul „Emil Racoviță”, fie ca speaker, fie ca sușinător al acțiunilor lor artistice;
– Grija cu care Arcadia Medical Beauty, prin oamenii de acolo, m-au făcut să îmi placă să am iar grijă de mine;
– Prietenii care mi-au dat cheia casei atunci când am mers la București în câteva rânduri;
– Festivalul „George Enescu”, generozitate prin muzică. Mă bucur mult că am putut să merg la vreo sapte concerte, ceea ce acum doi ani nu mi-a reușit;
– Oamenii care mi-au rămas alături, chiar dacă nu am mai fost la fel de activă social;
– Oamenii care m-au primit ca prietenă, dincolo de SoMe;
– Oamenii care au avut încredere în munca și în know-how-ul meu și mi-au propus colaborări profesionale;
– Invitația în matinalul Apollonia TV, mulțumiri Viorelei Dimici (https://www.youtube.com/watch?v=qxoxU_yudD4);
– Spectacolele la care am fost (teatru, operă, muzică clasică- la Filarmonica Moldova Iași, la Ateneul Român)). Cărțile pe care le-am citit (enumăr doar cîteva: Miezul inimii- Ioana Nicolaie, Fără poză de profil- Anca Vieru, Lasă lumea în urmă- Rumaan Alam, Terapie 1 la 1 cu sinele tău- Raluca Anton, Curajul de a nu fi pe placul celorlalți- Ichiro Kishimi i Fumitake Koga, Trivial Pursuits- Raven Smith’s). Podcast-urile pe care le-am ascultat (Creatori Digitali, Vast and Curious, Podcastul român de Cultură Generală, ș.a.), filmele pe care le-am văzut ( il listez aici doar pe „Un bărbat pe nume Ove”, care m-a marcat);
– Mesajele pe care le primesc de la oameni, mesaje care mă bucură și mă responsabilizează. Oamenii care m-au oprit pe stradă și mi-au spus că mă citesc, mă privesc, îi inspir;
– Și toate celelalte bucurii și întâmplări bune.
Toate, împreună, mă fac să mă uit la mine ca la un om cu rost, care se ambiționează să trăiască așa cum este el, în vremurile în care ”you are not who you are, you are who you know”.
Sunt dintre cei care, deși cunosc mulți oameni importanți, se stânjenesc să apeleze la ei pentru a obține facilități. Chiar sunt la polul opus. Cu cât devin mai faimoși și mai ocupați, cu atâta devin eu mai retrasă. Nu știu dacă e bine, dar mie așa îmi dictează sfiiciunea și sindromul impostorului și sabotorul meu interior. Așa că, dacă sunteți oameni publici, să știți că sunt acolo, mereu, vă privesc și vă admir chiar și când nu zic nimic decât inimioare.
Simt că am atâtea de făcut, de spus, de învățat, de uimit, de prețuit!…
De vizitat, de citit, de ascultat, de bucurat!…
Îmi doresc un An63 cu pace. Și cu tihnă. Și să fiu bine. Eu și ai mei. Toți cei pe care îi cunosc. Cei care mă iubesc.
Ba nu, și cei care nu mă cunosc. Și cei care nu mă plac.
Să-mi pot răspunde la întrebarea „cine sunt eu?”, zâmbind.
O fi mult? E prea puțin?…
Poate voi afla.
