Este atât de mult de vorbit despre educație, încât nici nu știu de unde să încep și ce să spun, fiindcă nu voi acoperi decât câteva gânduri.
Educația este viața noastră. A societății. A țării. A lumii. A planetei.
Ea este cea care ne formează valori, ne creează repere, ne inspiră, ne stimulează, ne ghidează, ne poartă.
Ea creează mecanisme care, atunci când se atinge masa critică, se creează comportamente sociale care pot schimba lumea în direcția bună.
Educația nu este sinonimă cu școlarizarea. Așa cum nu toți profesorii sunt și dascăli, mentori.
Educația începe de la naștere (se spune că încă dinainte) și nu se termină niciodată. Merge mână în mână cu permanenta instruire.
Ea se face peste tot. Acasă, la școală, pe toate canalele media și social media, la film, la teatru, pe stradă, în tramvai, în parc. Suntem ca un burete care absoarbe informație. Educația ne ajută să ne formăm filtrele prin care cernem și selectăm binele și frumosul și utilul, de restul.
Ați observat că oamenii educați, cultivați, sunt de un firesc care pe unii îi miră?… Ați observat că, atunci când sar etape, când ajung prea repede sau nemeritat, oamenii își pierd din naturalețe, devenind suficienți?
Important este ca, la capătul zilei, dincolo de funcții și de titluri, să fim oameni buni. Sau, dacă nu putem să fim buni, să nu fim răi.
Răutatea este reacția oamenilor care suferă.
Educația este un pachet. Este un bagaj pe care îl purtâm cu noi, care ne definește.
Trăiesc cu nădejdea că am pus măcar o piesă în puzzle-ul devenirii unor copii și al redevenirii unor adulți. Iar asta mă bucură și-mi dă rost.
Și, când am nevoie de un zâmbet, răsfoiesc gânduri scrise de copii sau mesaje scrise de oameni mari.
