Educație. Ep.3


Dacă tot a început școala și am văzut sute de poze pe SoMe, cu profesori, elevi, fețe bisericești și politicieni, dar am văzut și cum se îmbulzesc părinții cu copii în mall, să le cumpere haine pentru școală, m-am gândit că este un bun prilej să scriu vreo două vorbe despre dress code la școală.

Când eram la BSK, în regulile de funcționare ale școlii era o secțiune care se numea „dress code”. Mărturisesc faptul că nu l-am citit niciodată foarte atent, fiindcă văzusem, zi de zi, că denim (în speță jeans) și sneakers erau interziși. Nu mai știu cum e acum, sper că au actualizat și ajustat, odată cu „era sneakers”, (când sunt modele cu glitter, cu cristale, cu floricele, cum vrei, găsești și modele pentru nuntă, dacă vrei).
Dar am tradus și capitolul ăla atunci când am venit acasă și. lucrând la o școală din oraș, am sesizat unele „inadvertențe”: ba o rochie cu spatele gol, într-o zi, la o colegă, ba că se ițeau detalii de lenjerie întimă, atunci când, prin natura muncii, se apleca, la o altă colegă…
Și zic aici cam cum era codul ăla, ce îmi vine în minte la prima strigare.
Femei:
– umerii acoperiți. Așadar, nu rochii sau bluze cu bretele sau fără mâneci;
– decolteu modest; nu T-shirts (presupun că din cele cu mesaje, peisaje, și mai presupun că acum sunt admise bluzele din bumbac simple sau cu dungi, care seamănă cu bluzele)
– materiale care nu sunt transparente;
– pantaloni lungi;
– fuste până la genunghi sau peste;
– bijuterii care nu incomodează activitatea (nu mărgele și coliere masive și lungi)
– încălțăminte: nu papuci, saboți. De preferat pantofi care acoperă degetele. Tocuri modeste, max 5 cm, groase (nu stilello si tocuri cui)
-atenție la detaliile ascunse (dungi pe care le descriu, prin îmbrăcăminte, benzile elastice ale chiloților)
-machiaj și pieptănături simple


Bărbați:
-pantaloni din stofă sau chinos, lungi până la pantofi;
-pantofi;
-șosete;
-cămașă cu mâneci lungi sau scurte, însă mânecile nu se suflecă
-cravată
-sacou
Sacoul se poate scoate în timpul orei, dar pe coridoare, etc, este obligatoriu

Una peste alta, nu foarte încorsetat, dar o sobrietate care ține de o oarecare rigoare specifică procesului educațional. În smart casual destul de lax. Bineînțeles că aveam zile în care și noi și elevii veneam îmbrăcați în echipament sportiv (Sport Week), în costume tradiționale ( International Week), în personaje de carte (Book Week), aveam zile cu party și serbări, în care ne distram, cot la cor, profesori, copii, părinți.



Elevii aveau uniforme. De vară și de iarnă. Dar pe lângă uniforme, nu aveau voie bijuterii valoroase or, mai degrabă, ostentative, care să marcheze cât de bogați sunt părinții. În Ep.2 v-am povestit că aveam și prinți și prințese, și copii de ambasadori, de familii foarte bogate. Nu înteresa pe nimeni cine al cui este și nu era nici o diferență între elevi. Toata lumea incheiata la cămașă până la ultimul nasture, pantofi negri cu baretă la școala primară, fără șireturi dacă nu știi să ță le legi singurel, ci cu velcro; la elevele de gimnaziu/ liceu tocurile max.3 cm, fără machiaj, cercei de max.1.5 cm, câte unul în fiecare urecheUniformele sunt bune din multe motive:
– nu mai ai preocuparea „cu ce mă îmbrac”, in locul celei „eu ce am de pregătit pentru la școală”;
– la capatul zilei, este o economie de bani;
– te ajută să te concentrezi pe activitățile școlare, fără a distrage sau a fi distras;
– nu crează frustrări și diferențieri pe criterii financiare;
– capeți sentimentul apartenenței la o comunitate;
Toată lumea avea ecuson cu numele. Elevii aveau trecut și admin.number, numărul matricol pe care îl aveam și noi, pe vremuri. Pentru identificare. Cuecusoanele, noi aveam acces și pe unele uși care nu intrau în circuitul elevilor.


Bine, v-am zis mai sus că aveam și „mufty days”, cele fără uniformă. Toată lumea era relaxată și bucuroasă.
Bineînțeles că se puteau observa unele diferențe, dar nu influențau activitatea școlară. Câteva exemple: pantofii negri cu inchidere cu velcro. Unii aveau de la magazinul școlii, alții veau Clarks, Ecco, ori Tod’s. Dar erau în regulament. Ori, o dată am zărit eticheta interioară a unui blazer de uniformă, pe care scria ”dolce&gabbana”, sau o geantă pentru laptop LV (asta era la un elev din Year13, venit să se întâlnească cu îndrumătorul pentru facultate). La elevii mari, nu era nimic ostentativ, nu am văzut rolexuri sau Cartier-uri (deși aveau, dar nu le purtau la școală), nici nu aveau voie să vină cu mașinile la școală (cei mari, care aveau mașină și carnet de conducere). Îmi amintesc că, odată, am avut o activitate a Catedrei cu o paradă care cuprindea creațiile lor, făcute la orele de Art/ Design, de cei care se pregăteau pentru facultăți de profil. Și am avut prilejul să văd studentele de liceu cu poșete de branduri mari (desigur că ochiul meu a zărit și pachetele de țigări pe la câte unele), haine mișto de designeri, jeans, pantofi branduiți, erau foarte faini. Și, mai ales, purtându-le ocazional, se bucurau de ele așa cum mă bucur eu atunci când ies la un concert sau un eveniment. La plecare, un puști, îmi zice „I can dropp you, Miss”, la care eu l-am privit mirată. Avea mașina în parcare, și anume un Mustang. La plecare, am fost șocată să văd că cei mai mulți erau cu mașinile lor, care mai de care mai bengoase. Dar, la școală, erau acolo, toți, din toate țările, de toate culorile și religiile, din familii foarte bogate sau familii obișnuite, unii cu șofer, bucătar, bonă, alții fără, toți tratați la fel, fără discriminare sau cu obediență.

Mă bucur să constat că tot mai multe școli reintroduc uniforma școlii lor. Eu sunt convinsă că la două din cele trei școli la care am lucrat aici, am influențat introducerea uniformei. Spun două din trei, fiindcă a treia avea deja uniformă (bine, e școală cu rețea națională).

Revenind la ce ziceam. Uniforma nu îngradește, dacă este explicat scopul ei. Și, mai ales, dacă și școala face astfel încât elevii să fie mândri că poartă uniforma școlii.
Am povestit de multe ori cum, uneori, după școală, adică pe la 5-6p.m., mergeam cu șoțul meu direct în oraș, dacă aveam de cumpărat ceva care nu putea aștepta weekendul (de obicei, erau lucruri pentru la serviciu) și pur și simplu, mă făceam că uit să scot de la gât badge-ul, atât de mândră eram că lucrez la BSK și parcă voiam să vadă toată lumea, mi se părea ceva foarte important să lucrezi la o scoală cu asemenea reputație bună.
Și copiii ăia erau ca ai noștri, plus că erau de peste tot, și ei aveau rebeliuni, hormoni, curiozități, era și bullying, dar totul era atât de bine explicat și organizat, încât problemele grave erau excepții rarissime.

Iar, dacă școala nu are uniformă proprie, recomand pantofi comozi, un polo T-shirt sau cămașă, un sacou sau cardigan. Loose jeans, de preferință negri sau albașstri, fără excese de rupturi sau stretch. În general, sunt recomandate articole vestimentare care nu deturnează atenția de la scopul pentru care mergem la șscoală: să ne educăm, să ne formăm oameni mari echipați pentru viață și civilizați.

Copiii, la admiterea în școală, aveau un interviu cu coordonatorii de departamente (lower, junior, secundary, high, sixth form) și erau incadrați în ce an corespundea pregătirea școlară și psihologică, nu după data nașterii. Și nu era nici o rușine dacă un copil care venea dupa Yr.2 in altă parte, în urma interviului nu intra în Yr3, ci tot în Yr.2. Nu exista eticheta „repetent”, stigmatul. Deși erau și care nu luau mai mult de „D” la Maths și English și asta însemna că vor relua anul.
Cred că va trebui un episod separat despre notare. Adică despre Grades and Reports, Targets, de astea care inflamează ori de câte ori sunt aduse în discuție. Despre prima zi de școală, despre felul în care se făcea acomodarea celor noi, profesori/ elevi, despre comunicarea cu părinții, despre E-learning, daily briefing, weekly dept.meeting, cu minută scrisă la fiecare, despre Parents Consultation Days, despre prezentarea profesorilor, despre monitorizarea nostră și a elevilor… oh, câte sunt de povestit!…

Am văzut sumedenie de învățătoare în pozele de lunea trecută, atât de încoțopenite, de nici la parlamentul european n-am văzut, acolo, unde formalismul este la el acasă. Ziceai că sunt la un botez.M-am întrebat cum se apleacă la copiii ăia prichindei, cum se raportează la ei.
Am văzut popi și politicieni. Am văzut mese ca de prezidiu, care separau „oficialii” de cei care ar trebui să fie, de fapt, beneficiarii acestor întruniri. Am văzut copii care se plictiseau, în timp ce ar fi vrut să se bucure de revederea prietenilor lor.

Dar mă opresc aici. Fiindcă nu vreau ca povestirile mele să aibă aerul cârcotaș al celor cărora nu le convine nimic.

Fiindcă am văzut și copii fericiți, în școli în care normalitatea există, dar, fiind încă rară, pare extraordinar.

Pun random câteva poze cu mine de la școală, în zile obișnuite, poze care sunt în albumul ”Kidz+Work+Love=BSK”, din pagina de FB.




1 Comment

Add Yours

Leave a Reply

Your email address will not be published.