Nopțile se pun să joace cu mine șah,
proscrise,
pe podeaua luminată de lună.
Miroase a ger,
ferestrele-s deschise,
iar patima,
ca o martoră,
încremenește discret.
Îți amintești când mi-ai promis că în fiecare ianuarie o să-mi iei liliac alb?
Mi-am luat o ramură.
I-am alăturat și frezii albe.
Și lalele albe.
Liliacul alb în ianuarie este, alături de mirosul pâinii prospăt scoase din cuptor, focul în sobă, nuvelele lui Cehov, unul din lucrurile pentru care merită să trăiești.
Liliacul meu alb. Mi-l iau singură.
Dar să știi că îl am.
