Astăzi am avut o zi plină de Lumină, Bucurie și Pace.
Am fost invitată la o prietenă, la sfințirea casei. Casă în care a renovat mare parte din casa veche. Un spațiu micuț și cochet, prietenos și funcțional, perfect potrivit cu cea care trăiește în el.
Părintele. Doamne, Părintele Grigoraș este hărăzit. Da. Are HAR.
Dincolo de faptul că ne-a binecuvântat cu cununia de argint și am niște emoții eterne legate de momentul acela, Părintele este așa cum cred că ar trebui să fie toți preoții. Luminos, blând, vesel, glumeț, binevoitor, nehabotnic. Negrăbit.
A adus casei o plantă în ghiveci, o icoană diptic, iar asta mi s-a părut ațât de frumos! Să vină cu un dar pentru casa în care a venit… Este prima oară când văd asta, și nici nu am mai auzit la cineva să i se fi întâmplat.
A ținut o slujbă frumoasă, fără zor, pe tihnă, deși era după o zi de spovedanii, slujbă, predică la biserică. Dascălul, care a slujit împreună, care nu era nici plictisit, nici grăbit, ci foarte atent. Ne-a binecuvântat părintele și pe noi, nu numai casa și bucatele, și a stat cu noi la masă preș de vreo două-trei ore.
Masa a fost o încântare. Părinții prietenei mele, care locuiesc la parterul casei, încă trei prietene, și Părintele și Dascălul. Opt oameni. Bucatele, de post, dichisite și îmbietoare.
Ne-a povestit o mulțime de lucruri, unele nostime, altele de prin pelerinaje, ne-am uitat la poze, ne-a răspuns la unele întrebări, dovedind o impresionantă cunoaștere a istoriei și a umanismului. Conectat la vremurile prezente, flexibil și modern în gândire, dar plin de învățăminte. Dacă li s-ar vorbi așa și copiilor la scoală, cred că mulți copii ar evolua altfel.
Am mai zăbovit, după ce aau plecat și s-au retras și părinții gazdei, noi patru. Femei. Am simțit atâta atâta căldură, încât am venita acasă ușoară și senină cum tot mai rar mi se arată. Pentru că am fost parte a unui moment atât de personal, cu oameni atât de curați, mă simt nu doar onorată, ci și binecuvântată.
Am scris aici rândurile astea, ca să-mi rămână mărturie a unei zile pe care o pun, cu smerenie, la butonieră, în buzunarul de la piept.
Acum mă duc să mai plâng puțin. De preaplin. Plâns de ăla bun. Care se adună în om și care trebuie să iasă. E bine. Altfel, am fi plini cu lacrimi.
MULȚUMESC, R!
Să te bucuri de tot ce ai făcut, de tot ce ai și de tot ce dai <3