Kimonoul meu are o poveste frumoasă.
Mai toate obiectele mele au o poveste. Știu exact când le-am cumpărat, unde aram, cum era ziua aia, cât au costat și toată conjunctura.
Da, țin minte toate astea, fiindcă mai mereu am fost chivernisită, că a trebuit să-mi drămuiesc banii, or, asta m-a făcut nu numai creativă, ci și pragmatică. Însă mereu am avut și câte o piesă pentru care am făcut o pasiune și A TREBUIT să mă mobilizez să văd cum fac să fie a mea.
Așa e și The Kimono.
Nu mai ieșisem din Iași de vreo jumătate de an. În ianuarie am dat o fugă în București, cu munca.
Ca de obicei, m-am dus și la ALTRNTV, să o văd pe Alina și ce mai e prin Shop.
Și, pe un stander, l-am văzut. A fost love at first sight. Ceea ce nu mai pățesc decât foarte rar. Că, mno, nu mai am nevoie, am văzut destule la viața mea, mă mai emoționez, dar rar mă mai îndrăgostesc.
L-am pus pe mine și mi-am făcut niște poze în oglinda mare. Am întrebat cât costă, hmm, nu chiar am nevoie, am băut cafeaua, chat micuț cu Alina, am plecat, am mai trecut o dată, țin minte, în zilele alea, iar m-am uitat la el…am muncit, m-am gândit…
Ajunsă acasă, mi-am văzut eu de ale mele, dar mă tot întorceam la pozele făcute în shop. Le-am arătat câtorva prietene, care s-au mirat că nu l-am luat deja, că este „eu”.
Până când am pus mâna pe telefon și am sunat la Alina, am întrebat dacă mai este și să îl scoată de pe stander, să îl pună deoparte. Am cerut IBAN, am transferat banii. Afară era foarte frig, iar peste mânecile astea nu încape nimic altceva. Știind că o să mă duc la sfârșit de februarie la București, i-am spus să-l țină la atelier.
Zis și făcut. Era într-o joi seară când am ajuns la hotel. Vineri dimineață, primul drum a fost la ALTRNTV. Îmi luasem de acasă sneakerșii colorați, special pentru el. Plus haine negre, comme d’habitude, ușor de combinat la drum și bune pentru kimono-ul colorat.
Iată-mă, fotografiată de Alina, fericita posesoare a The Kimono by Musa Kimonos.
Sâmbătă, m-am dus la fete la Târgul de frumos, cu, desigur, The Kimono.
Luni am filmat pentru emisiunea „Brilliant” de la TVR. Deși era foarte frig afară, știind că nu am de umblat prin oraș, ci merg cu taxi pănă la Galeria Hamid Nicola Katrib și înapoi la hotel, l-am purtat peste caftanul negru.
Duminica ce a urmat, l-am purtat la workshop. Se încălzise, a fost o zi splendidă, însorită, și mi-a fost tare bine.
Revenită acasă, l-am mai purtat, în zile în care nu aveam de umblat mult prin oraș, fiindcă are un „defect”: nu are buzunare :)) Chestiune pe care am de gând să o rezolv, poate chiar la Atelierul Merci, la fete, când mai ajung în București și il iau cu mine.
De când îl port, am tot fost întrebată despre el. Eu îi zic „scoarța”, că e făcut din covor cu se puneau pe perete, pe vremuri.
Begonia, creatoarea Musa-Kimonos, este din Spania și locuiește în România. Iacă, se poate și invers, ei la noi. Am scris cum se pronunță, sper să fiu iertată, că nu găsesc n-ul cu virgulă deasupra.
Am vorbit cu ea și mi-a povestit despre Kimonoul meu.
M-a învitat la atelierul ei să văd toată colecția, care numără peste 250 piese.
Pe mine m-a fascinat, la acesta, amestecul de balcanic cu japonez și e o provocare să îl integrez în ținute urbane moderne. Eu așa îl vad, cu „conduri” prețioși, ori asociat cu ceva elegant sau avangardist. Așa cum v-am obișnuit. Cu ținute „fracturate”, un mish-mash eclectic, așa cum îl simt eu.
Și cum mă simt bine.
La ALTRNTV Shop, pe Bulevardul Elisabeta, aproape de Calea Victoriei, sunt mai multe produse MUSA Kimonos. Și alte multe articole, toate de la creatori români. Alina este acolo mai tot timpul zilei, iar dacă nu este ea, sunt fetele, toate, numai zâmbet și cafea și ceai și de toate.
Begonia, we will certainly meet soon. Can’t wait that day. Feel like we have loads to share.