20 de ani.
Eram la o clientă acasă, în perioada aia lucram „home service”, Sheikha Maraheb mă recomandase prietenelor ei și mergeam la ele acasă pentru tratamente cosmetice și masaj corporal. Amal locuia în Nuzha, în Kuwait. Nu mai lucram la salon, după boală. Mergând acasă la ele era mai ușor, fiindcă lucram mai puțin timp și câștigam mai bine, era și mai comod, chiar dacă mă căram cu tot echipamentul: pat de masaj, lampă cu lupă, steamer, etc. Dar aveam ajutoare acasă la ele, mă aducea acasă șoferul casei.
Cum ziceam, eram acasă la Amal și îi făceam masaj. Gelu nu mă suna niciodată când eram la treabă și, cănd a sunat telefonul, mi-am dat seama că s-a întâmplat ceva grav. Mi-a zis că a fost un atentat în America și e grav. I-am zis lui Amal ce aflasem. Am continuat masajul. Când am terminat treaba, a venit Gelu să mă ia, mi-a zis că vine el, să aștept, să nu plec cu șofer.
Pe drum mi-a povestit ce s-a întâmplat. Tot nu îmi dădeam seama de gravitatea lucrurilor, până nu am văzut imaginile la televizor.
Pe șosele, se simțea deja alerta.
Ce a urmat a fost bulversant. La scurt timp, a început vânătoarea lui Bin Laden, apoi a lui Saddam. Străinii au plecat acasă. Rămăsesem acolo cam singura din bloc, aveam grijă de animăluțele și de plantele vecinilor, Gelu era la centrală în port, care era obiectiv militar, stăteam cu ochii pe banda galbenă a postului american Fox News, peste tot era pază militarizată, la hoteluri erau tancuri blindate, la fel și la toate unstituțiile. Mergeam la cumpărături noaptea, în mașină aveam stoc de apă și provizii, în geantă aveam actele și diplomele, în caz că se deschideau granițele și am fi fost nevoiți să fugim care, încotro. Când plecam de acasă nu știam dacă mai venim. Aki nu înțelegea ce se întâmplă. De fapt, nimeni nu înțelegea.
Ziua care a schimbat lumea.
De atunci, nimic nu a mai fost la fel.
