Atunci când prietena mea m-a întrebat dacă am ceva antamat pentru seara respectivă și mi-a pus în palmă tichetul, am crezut că are o invitație de două locuri, știți, genul ăla de invitații care trebuie onorate. Ei bine, prietena mea văzuse anunțul și a cumpărat imediat bilete.
Și m-am dus. Nu numai că m-am dus, dar am plecat fascinată.
Seara, acasă, am derulat filmul serii, cel creat interactiv și prietenos de cei doi protagoniști, dr. Cristian Andrei și dipl. Cristian Diaconescu.
Pe Cristian Diaconescu îl întâlnisem prin 2008-09 la Ambasada României din Kuwait, era ministru de externe la vremea aceea. Acum devoalase latura aceea a omului cu experiență, instruit să facă față unor situații extreme, să emită strategii, să conferențieze.
Pe dr. Cristian Andrei îl știam de la televizor. M-au frapat, marturisesc, normalitatea și căldura lui, de la voce, dicție, la gestică și discurs.
Așa că mi-am făcut niște socoteli și a doua zi am decis să particip la cursul pe aceeași temă; o extensie a celor discutate în seara anterioară, personalizată pe profilul și nevoia fiecărui participant.
Una peste alta, am făcut cea mai bună investiție în mine în ziua aia. Chiar și pentru faptul că am plecat cu capul sus, cu spatele drept și mers săltat.
Am credința că acum va scrie o versiune mai bună de-a mea. Însă eu mă mai caut, să știți. Nu mă opresc, muncesc mereu să fiu o versiune mai bună a mea. Mai superioară, dacă superlativele ar avea termen de comparație 🙂
