Sunt o Balanță Șobolan

Mi-am permis câteva retrospective personale.
Cantitatea nu mai este relevantă. La nivel calitativ, pot spune că am evoluat.
Să trăiesc întâmplări care au sens la nivel personal. Să știu că fac bine ceea ce fac, pe cale naturală. Este, poate, singura mea cale prin care am crescut sigur și durabil.
Sunt mai liniștită așa, neîntrecându-mă cu nimeni.
Fac tot mai des exercițiul să mă ascult. Astfel, am început să nu mai aud bruiajul. Să-mi descopăr tot mai multe straturi invizibile.
Trivialitățile, chiar și cele culturale, mă stânjenesc tot mai mult. O fi semn de bătrânețe… Aș înclina spre ipoteza că nu, că niciodată nu mi-au plăcut. Prefer kitch-ul fără emfază, cel brut și nepretențios.
Ne protejăm eul. În online, în oraș. Ne retragem în noi. În sinea noastră, ne protejăm. În același timp, cheltuim efort să părem bine.

Dacă e să mă iau după câte pagini are Google despre mine, la simpla tastare a numelui, aș zice că a fost un an productiv. Am simțit o oarecare recunoștere și notorietate. Eu cred că toate astea au la baza o coerență între omul pe care îl poți întâlni pe stradă, în tramvai, la mall, la concerte și omul de acasă, cel de pe social media, cel de la radio sau din televizor, cel de pe blog sau cel din interviuri sau articole pentru reviste, omul speaker, omul cu cățel la plimbare, cel cu poze fără filtru, cel care plânge cu sughițuri și râde cu hohote de el însuși. când este nătâng.

Am fost invitată în emisiuni la care nu aș fi visat. Nu pot face o ierarhie, fiindcă toate au fost onorante și importante pentru mine. Am scris articole de revistă. Am fost la elevi de liceu și le-am vorbit. Am fost la evenimente culturale și la evenimente mondene. Fiecare mi-a făcut mare plăcere și onoare.

Anul ăsta mi-a îndepărtat niște oameni, care nu au acceptat că nu pot să măgulesc și să lingușesc de dragul unor avantaje sociale sau materiale. Sau pe alții care nu au înțeles că blogul meu este jobul meu actual și că luarea acestui fapt în derâdere mă deranjează, chiar dacă este un blog-hobby și chiar dacă este mic și neînsemnat.
Am supărat unii oameni care nu-mi știu modul de funcționare nici măcar pe fb, contorizând like-urile și inimioarele (ne)puse. Like-urile nu sunt ca mersul la nuntă, „trebuie să merg, că au venit și ei la a mea”. Am privit, la început cu surpriză, apoi cu tristețe, acum cu oarecare amuzament, cum dispar like-urile la pagina publică, pentru că nu am achiesat la câte o invitație de a lăicui o pagină care îi place cuiva din listă, partide, imobiliare, pescuit și vânătoare, biserici sau șosete cu care n-am nici o tangență. Mai cinstit mi se pare să-mi scrii: Ofelia, pagina asta e a cumătrului meu, ajută-mă să-l încurajez. Și ajutăm omul.

Trebuie, trebuie, trebuie să mulțumesc pentru numărul din poza asta:

3295. Poza este făcută acum. Este un număr foarte mare pentru un om simplu, care nu a plătit nici un booster pentru promovare, care nu a făcut nici un giveaway pe insta sau pe fb, care nu are o strategie de PR sau un adviser. Mulțumesc! Nu o să spun să mă recomandați prietenilor, dar mi-ar plăcea ca, dacă sunteți în lista de prieteni, să accesați și pagina asta, că tot eu sunt și, dacă vă plac la Ofelia Cozma, aș putea să vă placă și Ask Ofelia. Aici este fară limită impusă de algoritmii FB.

Anul ăsta mi-a adus oameni. Niște oameni fabuloși, pe care nu îi cunoșteam. Niște oameni pe care îi știam, fără să îi cunosc. M-a apropiat de alții. Mi i-a ținut pe cei mai mulți, cei cu care nu trebuie să vorbesc mereu, pentru a ști că suntem acolo, fiecare.

Dar anul ăsta mi-a adus, mai ales, experiențe.
Și cea mai frumoasă vacanță, de la cea de acum mai bine de zece ani, din Elveția, pe când eram doi. MyDubai a fost răsfățul meu din ultimii ani. Ani în care nu prea am făcut pentru mine cât meritam, făcând pentru ceilalți. Anul ăsta m-am uitat mai mult la mine și altfel. Și mi-a plăcut altfelul meu. Nu prea aș mai schimba mare lucru.
Așadar, îl consider un an bun, în ciuda supărărilor și a despărțirilor.

Dar la anul vreau să mănânc mai puțin, mai cu seamă mai puțină carne. Și mai puțină pâine. Să citesc mai mult. Să călătoresc. Să mă bucur de ultimul an în care mai am vârstă cu cinci în față. Să fac mai mult sport. Să scriu pe blog. Să reușesc să scriu despre zilele alea de schiză. Să nu mai judec oamenii care mă judecă. Să îmi alimentez tristețile cu mai multe zâmbete. Să îmi țin oamenii dragi aproape. Să mă împac cu unii dintre cei pe care i-am supărat fără voie. Spun „cu unii”, pentru că unii vor înțelege, alții nu, și nu o să să mă învinovățesc pentru asta.
Să nu mai pun zahăr în cafea. Să nu mai mănânc dulciuri. Să beau zilnic iaurt.
Să mă uit la filme. Să ascult muzică. Să îmi mențin sănătatea măcar la nivelul de acum.
Să îmi dați binețe.
Să inspir oameni.

Să am rost.

Un douăzecidouăzeci fabulos! Așa cum îsi definește fiecare fabulosul.
Și MULȚUMESC.







2 Comments

Add Yours

Leave a Reply

Your email address will not be published.