Nu auzisem de serialul ăsta. Bine, eu nici Games of Thrones nu am văzut, sunt în afara planetei Netflix-movies 😀
Când am citit emailul cu invitația și tema „Peaky Blinders”, întâi m-am panicat, după care o liniște nefirească mie, s-a așternut peste următoarele zile. Când ești deprimat, e simplu, că nu faci nimic. Cel mult pendulezi între „merg” și „nu merg în starea asta” 🙂
În „Ziua Z”, pe la amiază, de pe lungimea patului, începi să procesezi că mai sunt câteva ore și că ar fi cazul să te hotărăști.
Sari din pat, mergi glonț si extragi din dulap rochia din catifea aia interbelică. Bun, la urma urmei, nu tu ești vedeta serii, rochia pare decentă pentru temă ( aflasem că acțiunea filmului se petrece în anii ’20). Ruj inchis la culoare. Niște broșe „chanelistice”. Un colier din perle, unite cu altă broșă, petrecut pe după un cordon din catifea, să marcheze talia joasa, specifică epocii. O voaletă legată ca o bandană.
Toate astea, scoase de prin cutii și coșulețe cu accesorii disparate. Cerceii Uterque, achiziționați cândva dintr-un outlet, și-au găsit ocazia perfectă pentru a străluci. Poșeta-săculeț care, sincer, cred c-a supraviețuit perioadei donațiilor doar pentru că nu l-am asociat cu altcineva.
Pantofii cei din catifea, care m-au salvat de-a lungul timpului în multe ocazii. Și chiar dacă nu au fost chiar din epoca anilor ’20, m-au scos onorabil și tura asta, doar pentru că nu am avut putere să demolez toate cutiile cu pantofi, in care imi aminteam eu că ar trebui să fie o pereche cu baretă, chiar dacă fără toc mosorel.
Una peste alta, m-am simțit bine, în largul meu, iaca-mă-s:
Dar, mai presus de toate, mă bucur că am mers, că m-am mobilizat, că am iesit din inerție, că m-am vazut cu prietenii.
Pot spune că am avut un weekend epocal. De epocă și memorabil.
La mulți ani!
