Ochelarii mei

Eram un copil curios și (oarecum) precoce. Știam să citesc și, când începea un film cu subtitrare la televizor, plecam la ale mele. Odată, mama m-a oprit la televizor, era un film frumos, și nu înțelegea cum de nu sunt interesată; am început să mă foiesc, deoarece mă plictiseam, nevăzând scrisul. Iar mama, contrariată, m-a întrebat: dar stai, dragă, locului, ce tot ai de te foiești atâta?
-Nu văd, na!

A două zi eram la medic, apoi la singurul loc în care se găseau ochelari; să tot fie vreo 50 de ani de atunci. Era un evreu care mi-a adus de la București ochelarii, cu niște lentile groase și grele, Zeiss. Niște rame din plastic gri-verzui, care îmi atârnau pe nas. Eram singurul copil cu ochelari din cartier. Copiii îmi spuneau “aragaz cu patru ochiuri”, “ ochelarista”, eu nu mă descurcam fără ei la școală. Eram în gimnaziu când, mergând la practică agricole, mi-am pierdut ochelarii în căpița de popușoi pe care ședeam cocoțată și desfacam porumb. Țin minte că mergeam la Bacău, la un medic renumit, dr. Radian, pentru niște injecții cu extract de cornee de vacă, pentru că aveam miopie forte progresivă, asta însemnând că îmi creșteau dioptriile odată cu creșterea de vârstă. M-am oprit pe la -6.
Prin facultate aveam niște ochelari care-mi acopereau jumătate de față, așa era moda și, mai ales, încercam să-mi aleg rame cât mai moderne din oferta aia a anilor ‘80. Erau atât de grei, încât nu mă țin minte decât împingându-mi ochelarii în sus de pe vârful nasului.
Crescând cu acest complex, al copilului miop, când am avut posibilitatea să aleg, am căutat să port ochelari care să fie un accesoriu chic.
Dar nici nu poți să-ți cumperi ochelari de vedere așa cum îți cumperi o eșarfa. Iar, când porți dioptrii mari, cresc și costurile, dar scade plaja de rame pe care se pot monta lentilele groase. Cu aceste limitări, la care se adaugă și cele financiare, îți faci ochelari. Cu rame metalice, să meargă la toate culorile de haine. Constați că cei aurii îți vin mai bine atunci când ai liniile feței severe și colțuroase; asta, după ce ai avut câteva argintii, că și moda e modă. Constați că periodic simți nevoia să-ți faci niște rame colorate, că ai nevoie de puțin contur, că cei frameless nu au stabilitate, că prea mari îți deformează câmpul vizual al privirii periferice.
Trec anii, ai posibilitatea să te operezi, dar fața ți s-a obișnuiește cu ochelari, ochii parcă s-au micșorat și ei în spatele lentilei, ai învățat să te machiezi în concordanță. Iarna parcă ți-ar prinde bine niște lentile de contact, dar nu le tolerezi, nu ți le poți monta decât iritându-ți ochiul. Și renunți. Te costă mai mult ochelarii decât operația. Pentru că nu mai poți să trăiești doar cu o singură pereche de rame. Și ai nevoie și de ochelari de soare. Tot cu dioptrii.
Când vine frigul este cel mai incomod; când plouă, când intri la căldură și se aburesc.
Dar înveți să te descurci așa.
Deja tot mai mulți copii au nevoie de ochelari, consecință a civilizației.
Acum ochelarii au ajuns un accesoriu atât de modern, încât unii oameni îi poartă fără să aibă nevoie, cu lentilă neutră.
Acum am ochelarii ăștia. Cu cei cu lentile progresive nu m-am putut acomoda. Cel mai mult îi port pe cei cu care mă vedeți în pozele din ultimii doi ani. Odată cu tunsoarea, mi-am făcut rame rotunde și lucioase; iar dacă sunt negre, musai să aibă și auriu sau/ și să nu fie mate, măcar să reflecte puțin lumina. Toate ramele colorate pe care le-am avut au fost roșii sau rose. Ultimele sunt cele roșii cu brațe aurii, care, în ciuda formei mai colțuroase, sunt foarte luminoși.
Ochelarii de soare pe care îi port acum sunt cei cu rame și lentile în tonuri de maro, cei negri mi se păr nițel cam dramatici pentru etapa asta a vieții mele.
Încercați să va alegeți cu grijă ramele ochelarilor, la fel ca o tunsoare bună, vă pot pune în valoare.

10 Comments

Add Yours
  1. 1
    miki

    Same story, doar ca eu am ajuns la -12. Toate copilaria si primii ani ai tineretii am fost retrasa si complexata. Si dupa ce ca lentilele erau funduri de sifoane, nici ramele nu ma ajutau sa arat cat de cat draguta. Imi amintesc si acum uratenia lor. Lentilele de contact sunt, din punctul meu de vedere, cea mai grozava inventie a omenirii :))

    • 2
      cozma ofelia

      Sunt, da; si imi pare rau ca nu le pot purta, macar pentru a putea sa port ce fel de ochelari de soare as vrea; sau la sauna, la piscina…

  2. 3
    Lorena

    Da , noi ne-am cunoscut așa, cu ochelarii anilor 80.
    Și întotdeauna când cineva povestea despre o fată ,nu prea frumoasă, adauga întotdeauna dar întotdeauna ,, și cu ochelari ,,
    Și așa aveam noi două ( Ofelia și eu ) o vorbă :
    Urâtă și cu ochelari .Astea eram noi .

  3. 7
    Camelia

    Eu cand mi-am dat seama ca nu mai vad bine si imi trebuie ochelari m-am suparat tare pentru ca atunci cand imi puneam ochelari de soare imi curgeau lacrimile instantaneu. Fiind si cotofana de ful meu cand sunt suparata imi place ceva care straluceste asa ca primele rame au fost plone de zorzoane ca sa ia ochii de la faptul ca port ochelari. Au luat ochii dar nu in sensul bun asa ca dupa vreun an mi-am luat rame simple, le-am pus la ochi, m-am uitat in oonda si mi-am spus: baaaiiiii!!!

Leave a Reply

Your email address will not be published.