Nunta

Ce era pe capul alor mei, în duminica aia de acum 35 de ani!…
Făcuserăm cununia civilă în iulie, să mă prindă repartiția femeie măritată, ai mei, oameni cunoscuți în oraș, făcură nunta în septembrie, după începutul școlii, să fie venită lumea din concedii.
Că așa era pe vremea aia, nunta se făcea cu prietenii familiei părinților. Se mărita „fata lui Cerchez”, trebuia marcat momentul în oraș.
Și, pentru că era duminică, iar restaurantele se inchideau devreme, petrecerea a fost fixată la amiază, nuntă de zi, cum se zice. Bine, cu derogare s-a putut sta până după ora 21, dar oricum mergea lumea la muncă a doua zi, așa că tot nu putea ține până prea târziu.
Cununia religioasă a fost la biserica de la țară, la Movileni, acolo unde fuseseră cununai și ai mei, iar noi fuseserăm botezați. Fiindcă nașul era director de întreprindere și ar fi aflat primăria că a mers la biserică pentru slujbă. Așadar, la bisericuța mică și frumoasă în curtea căreia am copilărit și pe care o bătusem de la clopotniță până în strane și pe sub masa de liturghie.
Nunta, la restaurantul hotelului. Chipurile era cel mai de soi restaurant, bașca și aproape de casă, practic, la două minute cu piciorul.
Eu măcar cunoșteam mai multă lume dintre invitați, că plecasem la facutate, dar trăisem acolo niște ani buni, mulți erau colegi de-ai mamei și rude. Dar Gelu nu-i cunoștea decât pe prietenii noștri care veniseră de la Iași, pe nași și pe ai mei.
Una peste alta, a fost frumos.
Dar eu tot lumina blândă a soarelui care scălda aleea bisericii mi-o amintesc. Și pe oamenii din sat, care mă știau de când eram copil, că acolo mă născusem și îmi julisem genunchii prin colb, acolo mersesem cu vaca și mă cățărasem prin copaci și umblasem desculță prin șanțuri, când se umpleau cu apă la ploi. Oameni care erau foarte bucuroși că mă întorsesem de a Iași, acolo.
Și-mi amintesc că ai mei erau tineri și frumoși.
Că noi eram tineri și aveam o mulțime de vise de împlinit, care ni se păreau ușor de realizat, așa cum cred toți îndrăgostiții.
Și că, din toți, nu mai sunt nici fratele lui, nici mama lui, nici tata, nici nașul, nici mătușile și unchii.
Mai suntem eu, fratele meu, mama, nașa.
Atât.

Până când moartea vă va despărți.

Până când viața ne-a despărțit.

2 Comments

Add Yours

Leave a Reply

Your email address will not be published.