Le-am gasit in buzunarul unei poșete vechi.
Boarding pass. Anul 2000.
Am plecat cu un avion și ne-am intors cu următorul. Ne-am dus în Burj al Arab, unde rezervase o masa la Restaurantul Argentinian. Înainte de asta, însa, am urcat în Skyview Bar și am băut un pahar de șampanie. Era echivalentul a 5KD o cupă. Fiindcă am curiozitatea asta, în locuri noi, am mers și la „restroom”, să vâd ce poate fi la șapte stele. Pe hol, pe o măsuță țângă lavoare, o tavă cu cremă de mâini „Faubourg 24”-Hermes, că ce să fi fost, dacă nu culmea luxului?…
De acolo, din Skyview, am privit orașul, eram lângă heliportul pe care se filmase o reclamă la o firmă de sport, cu Andre Agassi jucând tenis, pe care o văzusem la televizor pe când eram acasă.
Și am visat că sunt într-o poveste. Și chiar am fost. Fântânile de la intrare, care dansau, colorat, pe muzică. Imaginea din hol. Liftul, care te multiplica în oglinzile aurite. A fost în șoc vizual și emoțional. Fata de la Tecuci, în vârful lumii luxului.
M-am simtit ca Pretty Woman, cînd a dus-o Richard Gere la Traviata.
Cu asta rămânem, cu momentele care ne-au tăiat respirația. Cele la care, când ne gândim, inspirâm adânc.
