Mărturisire

   Sunt singură în fața mea și execut tumbe într-o apă la mal, în bulboana aceea pe care o face rîul și în care, la țară, copiii sar țipând și ținându-se cu o mțnă de nas. La celalalt capăt al marturisirii mele nu mă așteaptă nimeni și, după fiecare săritură, ies ținând în palme puțin noroi și pietriș.

   Și totuși îmi place să mă scald în bulboana mea, fie și doar sub privirile întțmplătoare- compasive, amuzate sau tîmpe- ale unor semeni de-ai mei.

   De ce aș avea pretenția ca ei să înțeleagă ceva din mine, de vreme ce eu inteleg atît de puțin?…

Leave a Reply

Your email address will not be published.