Povestea de azi vine de la Tecuci. Si este despre Mama. Si despre niste copii.
Mama si Tata s-au iubit atât de mult, încât el a răpit-o, s-a insurat cu ea, l-au făcut pe frate-meu, abia apoi a plecat în armată. Fratele meu este mai mare cu trei ani decât mine, tot Scorpion și el. Abia a fost și ziua lui. El i-a apucat pe bunicii noștri, și-i amintește, eu nu, eram prea mică.
Pe când eram mititică, Mama reușise să plece de la școala din comună, la oraș. Tecuci. În două camere, într-o casă tip vagon, ne-am dus toți la oraș. Un șifonier pus în dreptul unei uși- glazvand ne separa de Tanti Sofie- farmacistă și care nu a fost căsătorita niciodată. Cea căreia i-am spus odată, când m-a păcălit că n-are bomboane în buzunare: tu nu știi că în casa unde sunt copii nu se vine cu mâna goală?
Mare parte din timp, până să meargă frate-meu la școală, stăteam la țară, la sora mai mare a mamei, care era în locul bunicilor. Eram acolo o hoardă de verișori cu vârste apropiate, taman bine pentru toate trăsnăile. Eram blondă și aveam niște bucle pe care mi le învârteau pe degete, eram tare drăguță. Mă găseau la “tiganii lu’ Chibrit”, unde stăteam pe vatră și mâncam cu ei. Curtea bisericii era alături, și fântâna. Acolo ne jucam de mă mir uneori, acum, gândindu-mă, că n-am căzut în ea niciodată. În fântână :D, că în curtea bisericii eram pe inventar. Ne suiam în clopotnița, ne cățăram în pomi, ne ascundeam. Bunicul fusese dascăl. La biserică asta m-am și cununat cu omul meu.
Am mers și la grădiniță, acolo, la țară. Îmi amintesc și acum cum mă făceam că dorm la amiază.
Când a mers fratele meu la școală ne-am dus acasă la Tecuci. Eu am cam crescut în clasă la mama și în cancelarie. Eram mascota școlii. Mergeam și la ședințe, la consilii sau ce erau alea, iar în timpul orelor îmi dădea câte ceva de făcut, mă mai și plictiseam.
A venit și rândul meu să merg la școală. Mi-a fost învățătoare. Era severă cu mine. Cerea de la mine mai mult decât de la ceilalți copii. Acasă, dacă îi ceream ajutor la ceva legat de școală, îmi spunea: “n-ai fost în clasă? Ceilalți copii, care nu au mamă învățătoare, ce fac, cum se descurcă?” Când făceam trasnai la școală, cu fetele, cu mine începea obrazeala. Trasnai însemnând că poate nu eram foarte atentă sau sporovăiam în timpul orei.
Și uite așa, am început și eu și ea să ne dăm seama că mă privează de un ajutor prețios, nereușind să se detașeze acasă de ipostaza de învățătoare, și în clasă a patra am fost transferată la școala de lângă apartamentul în care ne mutaserăm. De aici încolo a început instruirea mea în modul intensiv, eliberate amândouă de ipostază “fiica invatatoarei”.
Mereu m-a încurajat să încerc tot felul de activități. Am fost la Casa Pionierilor la cursuri de țesături, aeromodele, balet, karting (am ajuns campioana Moldovei :D), pictură. Gazeta matematică, creație literară (mențiune la fază republicană), tabere, lecturi. Și multă joacă.
Cred că de aceea nici azi nu știu ce să fac cu mine, că fac o mulțime de lucruri diferite.
M-a învățat să am grijă cum ies din casă. Dar și de casă. Casă însemnând locurile în care am locuit și oamenii din jur.
Când eram plecată, ne spunea mereu să ne bucurăm, nu doar să muncim; să avem viață și dincolo de nevoile materiale.
Când am rămas singură, mama a fost devastată. Suferea pentru mine aproape mai mult decât a suferit când a plecat tata, dacă asta era posibil.
Suferă și azi, pentru singurătatea mea. Mereu îmi spune să fac lucrurile așa cum este mai ușor pentru mine. Se necăjește când mă aude că mă supăr din diverse motive cauzate de oameni neserioși.
Azi trebuia să plec cu trenul la ea; să ne adunăm în jurul ei. Ieri mi-a spus că mă roagă să rămân acasă, să nu plec la drum prin frig și umezeală, pentru că este mai important să nu răcesc decât să fiu fizic acolo.
Am sunat-o și mi-am promis că, până ajunge fratele meu la ea, după serviciu, o să scriu despre ea, și o să citească împreună. Ca și cum aș fi acolo. Ca și cum am fi adunați toți patru. Și, desigur, cu motanul casei, Toto, cel mai bătrân decât noi toți.
Mama, atâta timp cat tu ești, eu încă rămân un copil. Și vreau să rămân copil cât mai mult timp. Copilul tău cel mic.
<3