Că tot vin amintirile astea peste mine, mi-am amintit și ce făceam acum 23 de ani.
Eram la Paris. Eram prima oară la Paris, prima oară când făceam o vacanță undeva, în Europa, cu primii bani pe care reușiserăm să-i economisim. Hotelul micuț în care stateam, Gavarni, era foarte aproape de Le Chaillot, peste Sena și Tour Eiffel; seara, la capătul zilei de hălăduială, acolo ne plimbam și priveam artiștii care cântau si dansau pe esplanadă. În seara aia ne-am dus și către Pont d’Alma, la pas, și priveam vapoarele cu turiști de la Bateaux Mouche. Când, deodată, un accident puternic! S-a aglomerat zona brusc, s-a creat rumoare și agitație. Am plecat spre hotel, ne-am mai plimbat puțin. Dimineață, la cafea, am deschis televizorul și-am înlemnit. Văzuserăm accidentul în care a murit Lady Di. Îmi amintesc că se făcuse amiază și stăteam în fotoliul din cameră și nu reușeam să ne urnim, eram șocați. Cu greu ne-am mobilizat, dar îmi amintesc că am plecat ca drogații spre Podul Alma. Am pus flori, iar de acolo am mers la Notre Dame.
Acum ma gândesc câte lucruri s-au întâmplat și-n viața mea în anii ăștia, de câte ori am căzut, de câte ori nu/m-am ridicat, câte julituri mi-au sângerat, câte cicatrici mi-au rămas, câte zâmbete mai port…
Și mă sperii de puterea omenească 
