Cu pauze, trupul și mintea mea au simțit nevoia unui somn convalescent, ca după o boală. Am dormit până la amiază. M-am trezit ca un prunc, de fapt, m-a trezit Gogu, acest „plicușorist” neobosit.
Mă simt, după mult timp, cu sufletul ușor. Eu știu că mi-am făcut partea.
Mă bucură cel mai mult mesajul acestot alegeri.
Chir cred că am votat, fiecare dintre noi, valorile în care credem. Cum am scris, nu cu președintele trăim în casă. Dar trăim cu valorile pe care l-am învestit să ni le reprezinte. Eu am mare încredere în Președintele nostru. Îmi place seriozitatea lui. Îmi place și „inocența” lui, în care văd curățenia sufletului lui nepăngărit de putere. Asta înseamnă un caracter bun. Am încredere.
Nu aștept lapte și miere. De fapt, nu aștept, ci am de gând să continui munca bună. Chiar dacă asta, în perioada asta a vieții mele, înseamnă să fac în dreptul meu lucruri care să îi inspire pe cei mai tineri.
Dincolo de bucurie, de glume, de euforie, am frământari mari.
O să vă povestesc (am mai făcut-o, dar simt că e nevoie să repet din când în când) ce făceam la The British School of Kuwait, încă de acum 22 de ani, când am început munca acolo.
Fiecare proiect de Design avea următoarele etape:
-obiectivul;
-research (făceam un mindmap, căutând și găsind impreună elemente ale întregului, ale temei proiectului);
-resurse ( ce avem și ce avem nevoie: instrumente și consumabile); pe ce stăm și ce mai avem nevoie, pănă la detaliu, ca să ne realizăm obiectivul;
-the making of. Cu plan etapizat pe bucățele.
Aici trebuie să spun că toate proiectele cuprindeau muncă în echipă (team work) și părți realizate individual. Munca în echipă îi învață pe copii să facă debate, să negocieze, să pună împreună ce poate fiecare, să il valorizeze pe fiecare, cu ceea ce poate el. Munca individuală îi responsabilizează. El știe că ceilalți, echipa și comunitatea, depind de bucățica lui de muncă. Că este o rotiță într-un angrenaj în care fiecare contează.
-evaluarea. O să mă opresc puțin aici. Evaluarea era esențială. Fiindcă aici ne analizam munca și pe noi. Onest, critic. Gândirea critică nu este ceva demoralizant, este procesul prin care ne analizăm, onest, ca să putem să fim buni. Copiii erau îndemnați și învățați să își pună intrebări. Asta mi s-a părut ceva extraordinar.
Revenind la evaluare. Câteva întrebări, la final de proiect, erau:
-ce mi s-a părut interesant la proiect?
-ce am făcut cu ușurință? (adică fără să se chinuiască) asta este o informație foarte importantă, pentru monitorizarea abilităților copilului;
-ce mi s-a părut greu? (struggles);
-ce aș fi putut face mai bine?;
-ce aș schimba, dacă ar fi să fac din nou?.
Vă rog să citiți și să vedeți cum, aceste întrebări aparent simple, ne învață atăt de multe. Cum ne ajută să ne privim onest. Să vedem „strenghts and weaknesess”. De aici pornește munca bună. Să știi ce ai, ce poți, cum poți îmbunătăți.
De asemenea, exista și un sistem competitiv, dar în sens sportiv. O să scriu despre asta în alt material.
Am considerat că este un moment bun să readuc subiectul ăsta. Eu am fost un profesor-designer. Sunt un om-designer. Design nu înseamnă modă și haine, așa cum este perceput de mulți oameni. Designer este un om care are viziune, care analizează, care cooperează și care face. Nu caută vinovați, ci cauza pentru care ceva nu a ieșit bine. Nu se victimizează. Nu instigă.
Eu simt că Nicușor Dan este un Președinte-Designer. Este un Leader.
Îndemnul meu este ca fiecare să își facă o evaluare. O analiză. Critică, cinstită.
Asta ne-ar ajuta să înțelegem ce se întâmplă, ce ni se întâmplă.
Și ne-ar ajuta să ne tragem unii pe alții de umeri, din nisipurile miscătoare.
După capul meu, nu acela de analalist politic, dar de om analitic și rațional, dacă fiecare face asta in casa lui, avem șansa să ne uităm la noi, în oglinda noastră. Și unii la alții, ca în niște oglinzi praspăt curățate.
Altfel, peste patru ani, nu mai avem șansa de ieri.
Eu cred că ziua de ieri le-a dat tinerilor și, implicit, viitorului țării, sentimentul că vocea lor este auzită. Și să îi determine să se implice masiv în viața societății, fiindcă o fac pentru noi toți. Le dă sentimentul că pot reabilita cuvinte care au devenit toxice. Așa cum este cuvântul „politică”. Ne place sau nu, viața fiecărui cetățean este atinsă de politică. Și nu este normal ca să ne irosim atăta energie și timp și resurse de tot felul în a ne combate unii pe alții. Ar fi mult mai simplu să facem bine la noi, în noi, în jurul nostru.
Și un semn de sănătate. A noastră, a comunității, a țării.
Nu vreau să închei ce simt acum, fără a scrie iar, cu majuscule, cuvântul-cheie:
EDUCAȚIE.
Educație nu înseamnă neaparat integrale și radicali, ci competențe și valori. Bun simț, respect, muncă, cinste, transparență, curaj, toleranță. Sunt mai multe și putem nuanța dar hai să începem cu astea, restul sunt finețuri.
Și un gând personal, ca o dorință pentru care muncesc zilnic, prin felul în care sunt, trăiesc, scriu: îmi doresc să trăiesc în liniște și siguranță, atâta cât mai am de stat pe aici, pe planeta asta rotundă (mă rog, știm că este sferică și nițel turtită la poli, dar mai facem și metafore). Și să rămână în urmă frumos și curat.
I’m not done yet. I’m Dan.