Pe Teona Gherasim am cunoscut-o acum vreo doi ani. Tânără, o mână de om, cu Elena, care era bebe, în brațe. Așa o știu și acum, doar că Elena acum merge singurică.
Am creionat noi atunci o colaborare la o revistă, revista nu prea s-a mai întâmplat, dar tot m-a mai sunat, de-a lungul și de-a latul timpului, să facem un interviu. La începutul carantinei, pe când se forma deja, apoi s-a conturat, un val de înțelepți ai vieții de pandemie, am vorbit noi să facem un dialog, dar nu grăbeam, nu voiam să fiu asociată valului de oportunism conjunctural. Nu mi-am făcut un scop din a apărea public, iar Teona știa asta și nu m-a presat sau zorit.
Într-o zi, m-am așezat la laptop și am scris. A ieșit un dialog lung, sper să-l găsiți și interesant.
Îl pun aici, inserat într-un draft al blogului meu, așa cum fac cu toate „isprăvile” personale pe care le adun pe panglica vieții. Aici îmi rămâne și mie la îndemână, și îl pot găsi ușor și cei care îmi citesc blogul.
Iată-l:
https://viitorulromaniei.ro/2020/06/22/lady-o-unul-dintre-putinii-din-romania-mereu-am-investit-in-oameni-din-timpul-cunostintele-si-experientele-mele/?fbclid=IwAR2_zEkH0a-e0C9NFUST9eqeGVuyHsoattveQZTlGC4EumAMaQmcn9uFkD0
Mi-ar plăcea să îmi scrieți impresii, pentru că pentru voi fac ce fac. Cu dorința și cu speranța ca măcar ceva din ce tot povestesc, poate folosi cuiva. Eu am învățat o mulțime de lucruri din viețile altora. Poate ceva din viața mea vă ajută în alegeri sau decizii.
Măcar să învățăm să nu îi judecăm pe ceilalți. Să privim dincolo de aparențe. Iar, dacă nu îi înțelegem, ori, simplu, nu ne plac, să trecem mai departe, fără gălăgie, așa cum facem pe stradă.
