IBeLi(e)ve

Cu o întârziere de două zile, din care pe una am dormit-o, astăzi am zis că scriu. Dar am și eu mașină de spălat, masă de călcat, plită, aspirator și alte câteva obiecte care îmi colorează viața în vesele și variate nuanțe de gri :D, astfel că se făcu miezul nopții de sâmbătă spre duminică.

Proiectul IBeLi(e)ve- Lifestyle & Personal (Re)Branding Waves este un proiect al Editurii Sedcom Libris, iar întâlnirile se petrec la Casa Cărții, in Galeria de la etajul doi. Omul căruia îi datorez toată isprava asta, este Alina Hucai, editor-șef al editurii. Am avut privilegiul să fiu primul invitat, fapt extrem de onorant. Însă și emoțiile au fost pe măsură, mai cu seamă că, pe parcurs ce se derula campania de promovare a evenimentului, mă uluiam zilnic. Mai mulți oameni cu prestigiu, notorietate și credibilitate au vorbit atât de frumos despre mine, validându-mă și făcându-i măcar curioși pe cei care nu mă cunoșteau. Despre asta o să scriu însă separat, fiindcă merită o acoladă de sine stătătoare. Și care să-mi rămână la „portofoliul” blogului așa cum pui la un CV în față, scrisorile de recomandare 🙂 . Aici pun pozele cu textele lor, fără textele însoțitoare, care, așa cum ziceam, vor fi subiectul unui material separat pe blog. În care voi povesti eu despre ei, din pătrățica mea 🙂


Și a făcut Alina cum a făcut și întâlnirea a fost moderată de Irina Stratulat. Nici nu cred că se putea o personalitate mai potrivită. Sclipitoare, erudită, spontană și foarte frumoasă, m-a ajutat să povestesc despre mine, conducându-mă cu ușurință prin povestea mea și aducându-mă cu eleganță la drum, atunci când îl pierdeam, făcând întâlnirea una dinamică, antrenându-i pe cei prezenți în sală.

Aici o să fac o paranteză și o să povestesc despre materialele promoționale pe care le-am gândit și pe care m-a ajutat dragul de Alex Plămadă să le am din timp. Neavând o carte, așa cum se întâmplă de obicei, întâlnirile de la Casa Cărții, m-am gândit la un semn de carte, pe care am trecut adresele din social media.

Și la niște flyier-e (sau cartonașe, nici nu știu cum să le denumesc) și pixuri (nepersonalizate :D), care au fost plasate pe scaune, cu invitația fie de a adresa o întrebare, fie de a scrie un cuvânt sau un feedback.

Calendarele de buzunar, extrem de utile nici-nu-știi-când, făcute de Editura Sedcom Libris, care pe o față au avut imprimată imaginea care s-a regăsit pe toate posterele evenimentului, au intregit setul pe care fiecare musafirii le-au găsit pe scaune.

Și chiar mustăcesc de bucurie că am făcut și un puzzle pe care era imprimată o fotografie a mea, puzzle din care fiecare participant a putut lua, la plecare, o piesă.
„Now, you all have a piece of me” 🙂

Desigur că am completat masa cu șalul pe care Anca Ciuciulin mi-a caligrafiat „Tatăl Nostru”. Iar impresiile le-am adunat în „tichia fermecată”, care a fost a omului meu. Să-l știu cu mine, acolo.

Și am trecut, de mână, prin Labirint. Așa numesc eu viața mea: un drum cu obstacole, cu pereți de care dau cu capul, dar găsesc, cumva, traseul care să mă scoată la liman, cu strădanie.
Un slide cu poze a rulat pe un ecran mare, pe parcursul întâlnirii.
Am povestit despre parcursul meu sinuos, dar, mai ales, despre căderi, despre schimbările de direcție pe care a trebuit sau am ales să le fac, despre juliturile din coate și din genunchi, dar și despre plasturii de pe suflet.

Mihaela Grosu cea malformată congenital, având zece inimi și care mă stie de-o viață, mulțumită Emei (care a venit așa, bolnavă, dar a trebuit să plece, nici nu se putea ține pe picioare), a vorbit despre mine așa cum doar ea știe s-o facă.

Nicoleta Dabija mi-a devenit prietenă dragă în ultimele căteva luni, de cănd ne-am cunoscut. Tot atunci am cunoscut-o și pe Alina. Editura organizase o întâlnire a publicului iețean cu scriitoarea Corina Ozon. Corina pot spune că a „nășit” prietenia noastră. Și poate, puțin, și proiectul ăsta de suflet.
Nicoleta a fost și ea unul dintre cei care au luat microfonul, nu doar pixul.
Iar acum por mărturisi că, privind pozele, m-am îndrăgostit de inelul ei 😀

M-am bucurat să am alături prieteni vechi sau din viața asta nouă, oameni care mi-au devenit prieteni întâlnindu-ne întâi în social media, oameni care au auzit despre mine de la prieteni comuni sau cu ocazia promovării evenimentului din proiectul IBeLi(e)ve.
Cristina, Simona, Mihaela, Țuți, Mihaela (vecina mea cea mai bună, care îmi aduce mâncare și plăcinte), doamna Stoiciu-Frunză (a cărei prezență a fost nu numai onorantă, ci și copleșitoare), Alex, Comăneii (Dana, Silviu și prietena mea mică, Sara), Lori, Amalia, Miu împreună cu mama Irinei, Iulia, Alice, Lavinia, Dora (care nici nu știu cum a făcut o minune de-a ei și s-a strecurat printre alte 359 de evenimente), Mihaela (o poveste de om cu cărți, revistă, o familie de artiști, cu care am multe de povestit), Alexandra si Laura (care n-au surprins, venind la „evenimentul meu”, că nu știu cum să-i zic mai scurt), Gabi, Cati, și nici nu știu cum să greșesc mai puțin, că sigur nu sunt menționați o parte, cei pe care îi rog să mă ierte acum.

Cele mai multe poze din materialul ăsta sunt facute de Rodica Rodean (mulțumesc mulțumesc mulțumesc), iar domnul Mardare a filmat .

Mai mulți prieteni mi-au scris sau m-au sunat. Unii virusați, alții cu repetiții pentru spectacole, cățiva au uitat (iar eu nu le-am reamintit, gândindu-mă să nu fie prea multă presiune, cu atâta media și promovare), ba o ședință cu părinții, ba alte treburi importante; iar eu le mulțumesc pentru că s-au gândit la mine!

Și pentru că seara de joi, a patra zi a săptămânii, din ziua a patra a celei de-a patra luni a anului a fost așa, ca un Oscar, #myoscar, mulțumesc din suflet celor care au venit. Și care sper că mi-au trecut cu vederea toate ezitările, luările pe câmpii de la subiect, lipsa unui discurs structurat și organizat. Și, mai ales, faptul că, la final, poate nu am reușit să vorbesc cu fiecare, iar atunci când am derulat filmul, se terminase. Galeria trebuia închisă, are și ea un orar 🙂 Însă sper să citească aici și să-mi scrie în mesagerie, să ținem legătura.

My special thanks merg către Alina, cea care mereu stă în umbră, dar care ar merita ea însăși să fie protagonista unei întâlniri ca cele pe care le pune la cale cu atăta talent și muncă. Și pe care am innebunit-o cu mesajele și cu telefoanele premergătoare zilei de joi. Cea care m-a văzut, m-a citit, m-a remarcat, și intr-o zi mi-a scris. Alina, ai un loc în buzunarul meu de la piept. Și care mi-a făcut o campanie nesperat de grandioasă.
Mulțumesc, Irina! Dacă spun că, atunci cănd o să fiu mare, vreau să fiu ca tine, spun totul.

Având avantajul că pot să modific textul, având acces aici, în bucătăria blogului, promit că voi edita cu ce mi-oi mai aminti și am scăpat din vedere acum. Oricum, vreau, vreau să știți că sunt recunoscătoare și binecuvântată.
Așadar, MULȚUMESC, IBeLive.

9 Comments

Add Yours
    • 2
      ofelia cozma

      Roxana dragă, pe configurația asta nouă a blogului, am primit un „pingback” care m-a trimis aici, și văd acum comentariul tău și implicit, faptul că n-am răspuns <3

  1. 5
    Mioara

    Deși nu am fost prezenta fizic, cu sufletul am fost acolo, printre toți cei ce așteptau povestea acestei minunate femei, Ofelia. M-am bucurat pentru tine! Îmi este dor de tine și de tot ce însemni tu pentru mine!

    • 6
      ofelia cozma

      Mioara dragă, tare mă bucur că mi-ai scris! Și te rog, din suflet te rog, atunci când mai vii la Iași, sună-mă, e musai să ne vedem!

Leave a Reply

Your email address will not be published.