Eram in clasa a XII-a. Stăteam la gazdă. Pe vremea aceea nu prea erau trimiși copii din orase mici pentru liceu in Iași. Nu prea aveam prieteni, că eram o “venetică”, eram o fată de la Tecuci, nu eram ieșeancă. Dar Marta mi-a întins mâna, m-a dus și la ea acasă. Poate pentru că și ea era o “venetică” într-un fel, pentru vremurile alea obligatoriu laice, cu obiceiurile ei evreiesti. Îmi amintesc ziua aia, era frig afară, un ger uscat. Am ajutat-o să-și pună în păr 14 clame din aur, eram fascinata de comorile din casa lor în egală măsură ca de căldura părnților ei. Marta urma să cânte în cor, la Sinagoga, de Hanuka. Era 31 decembrie 1978.
Eram singura “outsideră” de acolo, Marta mi-a spus să stau retrasă, să trec neobservată. Nu ințelegeam atunci de ce m-ar fi dat cineva afară de la Sărbatoarea Luminii.
Îmi amintesc că era cald și lumină blandă și oameni senini și copii fericiți.
Familia Martei a plecat in Israel acum mulți ani. Tatăl ei era, pe atunci, inginer-șef la CFS, mama ei nu mai știu dacă lucra la vreun serviciu sau nu.
Nu mai stiu nimic despre ea. Sper însă că și ea s-a gîndit, de-a lungul vieții, uneori, la mine, așa cum am facut-o eu, adesea. Și, de fiecare dată, la sfârșit de an.
“Hag Hanuka Sameach”, oriunde v-ați afla!