Mi-e dor de tine, Tata.
Îmi amintesc zilele astea de acum opt ani, oră cu oră. Am adormit , obosită. Tu ai plecat la miez de noapte iar dimineață, când am văzut că sună fratele meu în briefing, am știut.
Îmi amintesc că imediat mi-a luat Gelu bilet de avion pentru noaptea; mi-am făcut greu orele și, pentru că în zilele în care urma să lipsesc de la școală era deadline pentru “Winter Grades and Reports”, am rămas la școală să le fac și să le introduc în sistem. Știu că pe la șapte seara a venit omul de la security să vadă dacă sunt bine, iar pe la nouă a venit Rachel să mă scoată din școală și să mă ducă acasă. David, soțul ei, era cel care centraliza toate rapoartele pe școală, așadar avea acces la contul fiecăruia dintre noi, iar Rachel mi-a spus că aș fi putut să i le las ei în ciornă, așa cum le aveam trecute pe listele mele, și le-ar fi introdus el în sistem, ca să nu mai fi stat atâtea ore în școală, în circumstanțele alea. Nu știu cum am reușit să le fac și să le termin, că eram amorțită.
Începeam să ne împuținăm. Mi se derulau imagini cu mine mititică, călăre pe tine, căluț; sau cum ne aduceai la Anul Nou portocale și Pepsi de la Hanu Conachi, pe când asta era marfă de contrabandă, sau cum îmi povestea mama că în fiecare seară, pe când eram studentă sau stagiara la Putna, când veneai de la serviciu și te așezai la masă, spuneai: “oare fata mea ce-o fi mâncat azi?…”; sau cum te mândreai cu câte ceva, spunând că e de la “fata ta din Kuwait”, sau…
Îmi mai amintesc drumul lung, mai ales cel cu trenul, prin câmpuri gri, ce se acopereau cu zăpada.
Și tot frigul de după.
Sper ca îngerii din Cer să știe cât de mult îți plăcea un șpriț bun și să-nchine cu tine.
Mi-e frig, Tata.