Farfuria

Povestea Farfuriei este una pe cât de simpatică, pe atât de încărcată de emoție.

În ea este vorba și despre Andrei. Pe Andrei nu-l cunosc, dar l-am îndrăgit vizionându-i postările pe FB și Insta, pentru că-i deștept și haios. La început, poze cu pisicile lor și cu mâncare. L-am îndrăgit definitiv atunci când am văzut cum se împlică și ajută cu brațele și cu spinarea, ca unor oameni să le fie mai bine, aleargă pentru a face bani pentru copii bolnavi, salvează animăluțe, una peste alta, un copchil bun. Și face și mâncare bună 😀 Și mai face Andrei și niște fotografii senzaționale, de pe unde au tot bântuit aproape în fiecare weekend, până s-au refugiat în ogradă la soacră-sa. Una peste alta, mare om, mare caracter.

Pe Irina, iubita lui, acum deja logodnică, am îndrăgit-o by default, nu putea să fie decât la fel de faină ca el. Eu le spun „copiii”, așa, la pachet, că nu-i pot separa atunci când vorbesc despre ei. Când vorbesc cu Andrei, mi-o imaginez pe Irina peste umărul lui, prin preajmă, chiar dacă nu e chiar așa. Dar eu așa îi am, împreună.

Pe 10 ianuarie, vedeam la Andrei postarea asta:

Dincolo de Java cea haioasă, de pizza, eu am pus ochii pe farfurie.

Trecut-au zilele, săptămânile, odată cu ele veni pandemia, Andrei al nost’ s-a pornit pe innebunit internetul poze în care ne iau toate poftele la preparatele lor culinare, în secțiunile #agătitandrei și #iaragătitirina.

În Joia Mare, ce să vezi? Vine cineva la poartă cu o cutie.
Mărturisesc că m-am spălat pe mâini doar 19 secunde, atât de nerăbdătoare am fost să desfac pachetul.

Pachetul conținea Farfuria.
Împreună cu ea, o scrisoare ( care are legătură directă cu postarea mea de pe blog, făcută cu o zi înainte ( Fă Rai din ce ai #3- Sărbători altfel) , articol care avea la final întrebarea retorică: „Știți cum este să ciocnești un ou de buza farfuriei, fiindcă nu are cine-ți răspunde ‘Adevărat a-nviat’? Nu vă spun. Să nu aflați vreodată.”

Am plâns. Plâns de ăla bun. Pentru toate dorurile și de toate singurătățile. Și pentru că niște oameni m-au făcut să râd pe dinăuntru.

În toate zilele astea, tot ce-am mâncat, am mâncat din Farfuria. Fiecare bucățică de pască, fiecare ou, sau friptură.Azi am trecut la cozonac, ultima frontieră. Și ultimul ou roșu.
Și am simțit să vă povestea Farfuriei.

Eu cred că nu există fericire continuă. Există doar momente de fericire.
Acesta a fost unul dintre ele.
Sunt norocoasă.

Adevărat a Înviat!









Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *