„Dacă m-ai chema, ar zvâcni
o mie de păsări în colivii;
o mie de uși s-ar da-n lături
și s-ar umple văzduhul de păsări
și – ca legătura de chei a pământului –
ar zăngăni apele sub mâinile vântului
și s-ar vesti dezghețul pretutindeni!
Izvoarele-ar căpăta călcâie și pinteni
și-ar începe să călărească la vale
pe trunchiuri de copaci, peste pietrele aspre
și goale;
sloiul albastru al singurătății s-ar sparge
în hău –
tu, dezghețul meu, soarele meu!”
Este poezia Dezgheț a Ninei Cassian.
Anca Ciuciulin, artistul din spatele Grafemeride, a ales să-mi caligrafieze poemul ăsta pe una din cămășile albe.
Iar eu am simțit azi că trebuie s-o port pentru prima oară.
Fiindcă acum șapte ani, duminică (adică luni în Kuwait), am îmbrăcat doliul care avea să nu mă mai părăsească. El pe mine și eu pe el.
Nu știu cum face Anca, de știe de fiecare dată ce să caligrafieze pe fiecare obiect pe care mi-l personalizează. Mă simte.
Mulțumesc.
