Practic, inepuizabil și contestabil subiect, de aceea si sensibil 🙂
Și, când spun “brand”, mă refer la “boutique brand”. Nu știu dacă este o regulă să ai sau să n-ai , să-ți dorești sau nu, însă cred că este naiv și snob cel care se ruinează (doar) să pară bogat. Trăim niște vremuri în care “(și) haina face omul”, iar prin asta se poate înțelege și un aspect prosper care conferă respectabilitate și, implicit, încredere. O să vă spun “secretul” obiectelor de brand pe care le am eu.
Știți deja că am stat în Kuwait cea mai mare parte a vieții mele de adult. În perioada în care am avut ocazia să interacționez cu câțiva membri ai familiei regale, dar și cu alte femei foarte bogate, cărora le făceam tratamente cosmetice, am primit poșete de la ele. Ele se plictisesc și le dau, sau, chiar dacă nu se plictisesc, nu pot purta de multe ori aceleași obiecte. Așa m-am pricopsit cu primul LV, apoi cu al doilea, al treilea; cu Gucci, Prada, Miu-Miu, Fendi, Prada, ba chiar și cu un Cartier. De la o vecină, CEO într-o mare companie de telefonie mobilă, cu al cărei copil am făcut meditații, am câteva poșete, curele, cercei, eșarfe. De la Sheikha Maraheb al Sabah am și acum pantofi Charles Jourdan, Tod’s (având norocul să port același număr la picior), dar și eșarfe, șaluri; mai puține haine, pentru că eu purtam măsură mai mică. Port și acum cu drag un pardesiu Prada din mătase, cu carouri, care este primit de vreo 20 de ani.
Însă am și lucruri cumpărate de mine. Villa Moda era ( nici nu știu dacă mai există) o clădire în care acum niște ani, înainte de marile mall-uri, erau toate boutique-urile cu brands, iar Al Sabah-îi erau proprietari și cumpăram câte ceva cu reducere foarte mare. Mai erau și outleturile, pe care le dibuiam întâmplător, și unele “clearance” (lichidări de magazine), unde găseai pe mai nimic câte o piesă (jacheta Caractere din santung, de 5KD). În afară de asta, atunci când deja lucram la școală, deci mult mai spre zilele noastre, se organiza un “garage sale” în luna martie, în basementul unei clădiri în care era un mare restaurant (n-am știut niciodată cum se numește, mereu i-am spus “la palmieri”, pentru că avea niște palmieri plantați în acoperișurile terasate); clădirea asta era la seaside și foarte aproape de locuința noastră, văzând astfel că se întâmplă acolo interesantenii 😀 ); ei bine, acolo se montau stendere cu haine, așezate pe firme și pe colecții, pantofi, poșete, portofele, cu cât era colecția mai din spate (învățasem să citesc de pe etichetă asta, la îndrumarea vânzătoarelor), cu atât era mai redusă, până la 2-3 sau 5 KD (dinari kuwaitieni) bucata; 1kd=13.5 lei; pe vremea aia era cam 10 lei, era simplu de socotit. Portofelele și poșetele se topeau primele, urmate de încălțăminte. Apoi hainele. Așa mi-am cumpărat bluze si tricouri Chloe, fuste și bluze Marni, Prada, Gucci, Moschino, Dries van Noten, Lawrence Steele, și altele mai nefamiliare auzului meu, cu prețuri mai mici decât H&M. Balerinii Ferragamo prinși într-un sale în dutyfree la Istanbul(cum zic eu, saleuri :D) m-au sedus definitiv, puteam să plec cu ei pe avion și să umblu și de dimineață până seara fără să mă incomodeze pe undeva. Așa încât, când am prins în Kuwait reducerile mari, mi-am mai cumpărat câteva perechi.
Tot felul de broșe, pandantive, coliere, brățări, gulere, am învățat să le cumpăr atunci când le găseam, fără să știu exact în momentul acela în ce combinații o să le folosesc. Cumpărate de la boutique, de la târguri, de la outleturi.
În ultimul an acolo, când hotărâsem că iau avionul spre România “one way ticket”, am cumpărat câteva piese clasice, tot așa, la preț foarte redus. Cel mai scump am cumpărat cu 50% off o pereche de pantofi Giorgio Armani, de care m-am îndrăgostit (era 10 martie, la fix un an de când rămăsesem singură, și mi-am zis că el mi i-ar fi cumpărat pentru ziua femeii); chiar și așa, m-am gândit că, dacă la Musette poate fi o pereche de încălțăminte și 650 lei, la veniturile din România, atunci nici 80KD nu este o sumă nebunească, mai ales la veniturile de acolo. Cam așa am convertit atunci când am făcut o investiție într-o piesă de felul asta. Așadar, am învățat să nu las să-mi scape unele ocazii; cum au fost escarpenii din catifea Banana Republic, pe care îi port la evenimente festive de mai bine de 10 ani, luați cu 17kD, reduși de la 70KD. Și aș tot avea exemple multe. Dar să nu mă transform în Doamna Tatoiu, totuși 😀
Brief: am cumpărat brands dacă a fost chilipir sau bargain, cum spune englezul. Însă, când l-am găsit (chilipirul), l-am luat pe loc, pentru că dacă te chitesti nu-l mai găsești.
În afară de asta, am grijă de lucruri; le împachetez, le țin în cutii, în huse de pânză, cu hârtie în interior, să nu se deformeze, încălțămintea o curăț când o descalț; asta le lungește viața.
Și încă ceva: să nu va fie rușine să dați lucruri care nu vi se mai potrivesc cu etapa vieții în care va aflați; eu dau prietenelor cărora cred că li se potrivește un anumit obiect. Să nu va fie rușine să primiți lucruri care va vin și stau bine și se potrivesc cu voi. Este frumos, la urma urmei, un om ți-a dat ceva ce era al lui. Chiar dacă nu este o bijuterie cu diamnate sau un ceas scump, obiecte care de obicei se lasă moștenire în familie. Cred că am și o oarecare ușurință în a combina lucruri scumpe cu ieftine, lucruri vechi și noi. Am si haine de la SH (Seventh Hand 😀 ). Pot să port un tricou simplu de 20 lei, insa întotdeauna sunt atentă la încălțăminte. Încălțămintea poate ridica sau ruina o ținută.
Dar, despre încălțăminte, altădată;
Și despre broșe 😉
Și despre eșarfe;
Și despre alte accesorii;
Despre ochelari am zis cate ceva 🙂
Și despre cum le includ în ansamblu 🙂
Un lucru de calitate bună te face să te simți bine, iar asta conferă și siguranță. Important este să fii în concordanță cu împrejurarea, cu activitatea și, desigur, cu tine.
Abia asta gasesc ca este important 🙂
Va invit sa comentati si sa intrebati 🙂