De câte ori mă gândesc la el, două imagini intervin în același timp, gonindu-se una pe alta: chipul lui râzând si chipul lui murind, apoi iarași chipul lui râzând, pe care-l fixez cu disperare, să nu fugă in celălalt.
Am ațipit.
Am visat o carte albă care își dădea singură paginile.
Pe partea stângă a cărții, pe pagina albă, ca desenat din fum, apare fața lui…
Mă bucur ca un copil și-i spun șoptit: te iubesc.
Îmi răspunde: și eu.
Și dispare odată cu desenul de fum.
E o senzație bună atunci cînd îl visez.
Rar îl visez.
Rar, dar aievea.
Iar în casă se aude toată muzica noastră
https://www.youtube.com/watch?v=_91hNV6vuBY
https://www.youtube.com/watch?v=mEnUhjmwjlI