Campania #împreună a fost despre altruism și despre lucruri mari făcute cu resurse financiare mici, despre bucurie într-o realitate strâmbă și urâțită tot de noi, despre un strop de bine într-o mare de sărăcie.
Acum un an urcam pe blog bucățica asta de gând:https://askofelia.ro/altruism/
Nu cred altfel nici acum. Cred că mulți oameni chiar fac multe lucruri bune pentru cei de lângă ei sau de mai departe, pentru ai lor și pentru străini.
Iar eu știu că, pe lângă cei care au fost aici, sunt și cei care mi-au scris să-mi spună că e tare frumos ce facem și cei care au donat în alte campanii și cei care au derulat propriile campanii și cei care au donat în campania asta prin altcineva. Și cei care nu au putut, așa cum nimeni nu poate nici mereu, nici peste tot. Suntem oricum împreună, pe același culoar al bunătății și al bucuriei.
Aici, unele nume se repetă fiindcă au fost contribuții în mai multe rânduri ale unor oameni, care s-au molipsit de entuziasmul meu și al celorlalți.
Mai zic și aici o dată că eu nu am facut nimic greu. Greul a fost acolo, la prioritizarea și alegerea celor mai mari nevoi, la mers și cumpărat, cărat și încarcat toate baxurile cu produse de mare necesitate, toate sacoșele, apoi la distribuit. Acolo a fost greul, la Maura Anghel, Geanina Enache și Irina Obrocea. Și nu le-am văzut niciodată, atunci când ne-am întâlnit sau prin poze, altfel decât zâmbitoare și entuziaste. Și la cei pe care i-am văzut prin pozele din campanie, inclusiv tatăl Maurei.
Da, altruismul și bunătatea sunt contagioase. De aceea cred că este productiv să vorbim despre ele, săse propage la cât mai mulți oameni de toate vârstele, pentru că niciodată nu este prea devreme și niciodată nu este prea târziu să fim buni.
Maura Anghel mi-a trimis câteva întrebări. Am răspuns așa cum am crezut eu mai bine. Voi o să confirmați dacă așa a fost și ce ar mai trebui adăugat, în comentarii.
Materialul a fost publicat în Ziarul Evenimentul de Iași și vă este dedicat, fiindcă este despre voi. A mea a fost bucuria să ne fi adunat sau aflat, mai prin oraș sau mai departe, prin țară sau prin lumea mare, dar #Împreună.
https://www.ziarulevenimentul.ro/stiri/moldova/a-cand-ajuti-te-bucuri-iti-faci-i-tie-o-bucurie-te-ajuti-i-pe-tine-sa-ti-zambe-tia–217486672.html?fbclid=IwAR02FJkYsIrlON679JjvTjUbkT_kz9zEitBoVbY0IxWr0eyksgiXZka7W-A
De asemenea, îl găsiți și pe pe blogul ziaristei Maura Anghel, inițiatoarea și coordonatoarea campaniei, în secțiunea „Interviuri” https://maura.ro/2020/06/09/cand-ajuti-te-bucuri-iti-faci-si-tie-o-bucurie-te-ajuti-si-pe-tine-sa-ti-zambesti/?unapproved=8&moderation-hash=05d0bd89cccad4814d276a70f27b9656#comment-8
Vă invit să urmăriți blogul ăsta, este foarte interesant și educativ. Iar onoarea de-a fi alături de niște oameni imenși, este copleșitoare.
La final, am primit o păpușă cu ochii mari. Eu i-am zis Lizuca. Ea are câte o soră geamănă la fiecare doamnă implicate în campanie și a devenit mascota #Împreună. Iar eu îmi doresc mult ca odată să le adunăm pe toate la o cafea la Grinch, acolo unde, la final de zi de muncă, se odihneau doamnele astea neobosite, pe care le știam, le priveam și le admiram și din alte ocazii.
Sunt minunate.
Lizuca este și a voastră, a celor care v-ați alăturat. Blink.
M U L Ț U M E S C.