Cum cumpărăm în reduceri

Obișnuiesc să le numesc „saleuri”, de la „sales”, „sale-uri” 🙂
Așadar, avem saleuri. Cum și ce cumpărăm?
Tentațiile multe- care ne invadează prin online, la mall, prin anunțuri cu „up to”, urmate de procentul cel mai mare- vin la pachet și cu multe decizii proaste, dacă nu suntem atenți.

Eu nu spun ce trebuie să faceți voi, ci spun ce fac eu și ce recomand, ce am studiat și învățat din experiența mea și a altora. Din greșeli și din ceea ce pot numi achiziții bune.

Cumpăram lucruri bune, care sunt peste bugetul nostru normal și care au reducere mare, mai degrabă decât lucruri ieftine, reduse cu câțiva lei.
Acum cumpărăm lucruri pentru casă, de care avem nevoie și pe care le folosim mereu, fără legătură cu sezonul, vârsta: prosoape, așternuturi, tacâmuri și veselă, obiecte pentru bucătărie.
Când prind ofertă, cumpăr produse cosmetice și pentru igienă, pe care le păstrez sigilate până consum ce este la consum.
Acum putem să ne cumpărăm o poșetă după care tânjim de mult timp și pe care știm că o s-o purtăm mult, în toate combinațiile. Și, desigur, dacă mergem la serviciu și ieșim mult din casă.
Ne cumpărăm un palton bun, care este redus 70%, pe care știm că o să-l purtăm mulți ani de-acum încolo. O bijuterie sau un ceas bun, pe care le vom purta indiferent de vârstă.
Tot acum e un moment bun pentru a ne completa sau împrospăta necesarul de pijamale, lenjerie intimă, halat de baie. Le numim detalii ascunse. Obiecte care nu se văd în public, pe care nici nu le putem face cadou decât celor foarte apropiați, prin urmare, nici noi nu le primim, ni le cumpărăm singuri.

Desigur că toate astea le facem după ce am analizat în amănunt ce avem, ce am purtat, cât am purtat, dacă am nevoie cu adevărat. Capcana saleurilor este foarte ușoară. Dar, partea bună este că ni se oferă ocazia, la cele mai multe magazine, să returnăm. De când am comandat până a venit comanda, poate chiar m-am gândit mai bine si am analizat, caz în care fac retur fără să rămân cu inima ruptă. La fel și la magazinele fizice, din mall, avem 30 de zile să facem retur. Înprincipiu, în câteva zile ar trebui să ne putem decide dacă facem retur sau nu. E un sentiment bun atunci când facem asta, e ca și cum am economisi banii ăia, când, de fapt, n-ar fi trebuit să-i cheltuim.

Și mai sunt și ofertele valabile doar o zi sau un weekend. Când, la reducerea de 60-70%, se mai aplică 10 sau 20% la checkout. Alea sunt bargain, acolo chiar trebuie talent. Mi-am cumpărat, de la un magazin pe care îl iubesc, lucruri reduse cu 75-80%, lucruri bune, pe care le port, în care mă văd și peste zece ani, fără teama că aș fi ridicolă. De obicei, sunt lucruri simple, croieli minimaliste și clasice, într-o singură culoare, care pot fi integrate ușor în combinațiile mele.

Am uitat să includ și T-shirts basic. Eu le port pe sub pulovere, pe sub sacouri și de obicei sunt albe si negre, simple, s-au purtat și se vor purta întotdeauna. Atunci când nu mai aveți chef să le purtați pe afără, se poartă bine prin casă sau la somn.

Intenționat am lăsat mai la urmă CĂRȚILE. Sunt oferte nenumărate la cărți și nu sunt doar acum, ci mereu, fiindcă nu mai știu cei din piața de carte ce să mai facă pentru a determina oamenii să citească. Editurile mari au oferte mereu. Unele cărți sunt mai reduse pe unele site-uri gigant. Faceți-vă liste cu cărțile pe care le doriți, cărți care sunt recomandate de oameni de a căror părere țineți cont, cărți despre care citiți pe la un prieten de pe FB, cărți despre care auziți într-o conversație întâmplătoare.

Saleurile trebuie să fie perioada în care ne achiziționăm lucruri de care avem nevoie, care ne plac, care sunt de bună calitate, pe care le folosim de toți banii, mult timp.
Aici intră inclusiv ornamentele de Crăciun. Da, știu că pare o contradicție în termeni. Dar ornamentele de Crăciun sunt folosite mereu, iar imediat după Sărbători prețul lor scade, înainte de a fi returnate la depozite. Atunci putem cumpăra piese frumoase și rare, și, cumpărând așa, câteva piese, an de an, la un moment dat nu vom face decât să le scoatem din cutie an de an.
Tot acum putem cumpăra cadouri „neutre”. Sunt cadourile pe care le facem, ocazional, la o vizită, la o întâlnire prietenească, și sunt obiecte care se potrivesc (aproape) oricui și care sunt, de regulă, consumabile: lumânări parfumate, parfum de cameră, nimicuri plăcute, care pun zâmbet pe față.

Îmi vin în minte lucruri cumpărate în reduceri.
Eram în Kuwait, afară 50 de grade, era înainte de vacanța de vară, pregăteam un cargo, murise Gelu, și am găsit la Nine West un puffer umplut cu puf de pinguin, redus de la 80KD (asta înseamnă cam 200-220 euro) la 20 KD. Normal că mi-am luat unul negru, oricum umblam numai în negru, și știam că mă întorc acasă de tot. Mi-am luat și unul grej (deși mi se părea ridicol de deschis la culoare, nu vedeam decât negru în fața ochilor), pe care îl port și acum. Cel negru s-a cam uzat, am tras de el câteva ierni bune, vreo cinci-șase, dar încă îl mai am, îl alternez cu unul cumpărat acum vreo două ierni, tot la reduceri. Și-au scos banii cu vârf și îndesat.
Niște lumânări gigant, cumpărate la o zecime din prețul inițial, pentru că stratul argintiu care le acoperea era zgăriat. Așa, chiar se vede și mai frumos lumina prin ele.
Un pardesiu gri cumpărat cu 54 euro față de 225, cât era prețul inițial. Am cumpărat multe lucruri pe care le port de mulți ani și,cu excepția a două sau trei, toate au fost cumpărate in saleuri.
Balerinii Ferragamo, cumpărați cu 50% reducere, pe care i-am purtat foarte mult.
Covorul PotteryBarn, cumpărat cu 110KD, de la 350KD.
Și câte și mai câte. Lucruri bune, care au fost investiții binemeritate.

Dar am cumpărat și fără reduceri sau cu o reducere de weekend, de 10-15%. Așa cum am făcut cu o jachetă din catifea, pe care am dat imens pentru vremea aceea, pentru bugetul nostru de atunci, cam 200 de euro. Să tot fie vreo 25 de ani de atunci. Dar am îmbrăcat-o de atâtea ori, în atâtea situații!… O am și acum, arată impecabil, este la fel de actuală, se potrivește și vărstei mele de acum, și probabil că o s-o am și o s-o port incă mulți ani. De asemenea, deși am făcut un efort financiar mare, mi s-a confirmat că a fost o investiție excelentă.

Brief, nu cumpărați doar pentru că este ieftin. Cumpărați bun. Ocaziile bune nu se scapă. Dar trebuie atent și înțelept evaluate. Îmi amintesc cum cumpăram de la Sabon, în ziua în care era reducere de 40%, cu nemiluita. Și iroseam ce cumpăram, că aveam stoc. Până mi-am dat seama că pot umpăra oricând am nevoie, cu 25% off, cumpărând astfel exact cât imi trebuie. E la fel si la cumpărăturile masive de la hypermarket și cele de la magazinul de la colț. Cumpăr de la magazinul mare ceea ce consum în cantitate mare și permanent, iar de la magazinul de lângă bloc exact cât am nevoie din cele mărunte, din care consum când și când. Atfel, nu irosesc și nu arunc. Dar despre asta o să vă povestesc în alt material. Că am de gând s-o iau mărunt și pe bucățele. Teme sunt cât stuful în Dunăre.

Mi-ar plăcea să-mi scrieți si să-mi puneți și poze cu ce ați cumpărat în saleuri.
Fiți cumpătați, dar nu ratați o ocazie bună. Chiar dacă viața ni s-a schimbat de anul trecut și nu știm cum va fi viața noastră, la nivel global, după pandemie, acasă este important să fim bine și să ne înconjurăm de obiecte bune și frumoase. Contează pe ce cearșaf dormim, cu ce fel săpun ne spălăm, cu ce prosop ne ștergem, în ce halat ne înfășurăm, în ce șosete ne încâlzim picioarele, în ce cană ne bem cafeaua. Să ne fie drag tot ce ne înconjoară, chiar dacă nu se va vedea pe Instagram. Știm noi. Este tot ce contează.

Happy sales! 🙂






19 Comments

Add Yours
  1. 3
    Diana Corjin

    Doamna Ofelia, stiu ca nu este cazul la d-voastra, dar, daca am cumparat necugetat, lucruri care poate s-au demodat, nu ne mai fac placere, s-au micsorat sau schimbat forma in timp, ce ne sfatuiti sa facem cu ele?

    • 4
      ofelia

      Toți am făcut sau facem si cumpărături necugetate, în grabă, tentați, ori poate într-un moment de slăbiciune în care nu am evaluat corect.
      Sunt mai multe variante, în funcție de fiecare articol, dacă e demodat, dacă nu îmi mai este bună mărimea, ori dacă nu mai sunt în stare bună, procedăm diferit. Cred că am să scriu un articol pe subiectul ăsta 🙂

  2. 5
    Diana

    Foarte utila postarea. De fapt, la începutul epidemiei ne sfatuiati sa nu cumpărăm compulsiv sau doar pentru ca incep reducerile. Spuneati ca vom vedea după această perioadă ca avem nevoie de mult mai puțin decît credeam. Am ținut cont de ce ati scris de fiecare dată cînd zaream vreun sales . 🙂

    • 6
      ofelia

      Mulțumesc mult pentru feedback, Gabriela 🙂 Mă face să nu abandonez blogul.
      Mereu avem nevoie, de fapt, de mult mai puțin. Dar e foarte necesar ca, periodic, să evaluăm ce vrem, ce avem nevoie, fiindcă, în timp, ni se schimbă preferințele, nevoile, percepțiile.

  3. 7
    Gabriela

    Binevenite sfaturile . Suntem cumpatati. Si exact asta am dedus si eu când am descoperit ca pot achizitiona ornamente deosebite si care acum o lună, unele au fost chiar foarte scumpe. Le iau acum, la reducere, pentru Crăciunul care vine. Eu spun în avans?

  4. 9
    Cornelia

    E reconfortant să îți,,citesti” gândurile, scrise de alți oameni. E confirmarea valabilității …
    Blogul d-voastră e sursa de inspiratie, implicit si confirmare personala, prin similitudini de crez profesional, social si uman.
    Derulez,, panglica”de la exterior=imagine, life style, spre interior=neastamparul de ,,a da mai departe”!
    Cu apreciere, Cornelia

    • 10
      ofelia

      Mulțumesc din suflet, Cornelia! Abia acum văd ce frumos mi-ai scris <3
      Da, gândul că las ceva în urmă mă motivează și mă animă 🙂

    • 12
      ofelia

      Gloria, e chestiune de gust. Eu am spus mereu că nu am pretenția că sunt buricul pământului, ci că povestesc doar ce am învățat eu din greșelile mele si cele observate la alți oameni, din experiența mea de viață. Cum ia fiecare ce zic eu aicea și ce face cu informația, nu mai este treaba mea. Mulțumesc pentru că ai citit, alții nici asta nu fac 🙂

  5. 13
    Daniela

    De unde luați cele mai faine tricouri albe, simple, calitative? Intimissimi le are foarte lungi, altele la fel de calitative nu am găsit.
    Multumesc

  6. 15
    Raluca

    Atât de actual articolul, numai bun pentru fiecare sezon. ?Și da… există tendințe de a cumpăra in exces, doar pentru ca e redus… dar e o altă discuție pentru altă dată.
    Multumiri pentru sfaturi. Binevenite oricand din partea unei persoane ca tine.
    Eu mi-am achizitionat o geaca. Acel extra 20% de weekend, m-a ajutat pentru decizia finala.
    Nu ne-ai spus ca ti-ai luat tu la aceste saleuri.?

    • 16
      Ofelia Marigeny Cozma

      Raluca, o pereche de decupați albaștri pentru la vară, mai am unii identici și am luat dublură, fiindcă îi port mult. mai am dubluri la încălțăminte 😀

  7. 17
    Alexandra

    M-a pufnit rasul cand am citit de Sabon…și eu fac la fel și îmi dau seama ca nici nu am consumat ce aveam stoc. Foarte bune sfaturi. Apreciez!

    • 18
      Ofelia Marigeny Cozma

      Cu Sabon e o poveste. Cumpăram în ziua în care aveau 40% sale ca o nebună, mai cu seamă parfum de camără cu bețe parfumate. Și făceam cu ele harachiri aiurea, că să am în casă pentru cadou, la nevoie. E un cadou neutru, care are loc în orice casă, cu orice venituri, oricât de mică sau de mare. Și le iroseam. Pănă mi-am dat seama că pot cumpăra oricând cu reducerea de fidelitate și cardul de credit, cu 25%. Și cumpăr exact cât am nevoie. Astfel, economisesc, chiar dacă dau mai mult, cumpăr mai puțin, deci sunt pe plus 😉

  8. 19
    Ofelia Marigeny Cozma

    aaa, și am uitat, iacă, o pereche de pantaloni largi. am un model similar albi, pentru vară, și i-am purtat foarte mult, în sensul că aproape numai în ei am stat (secretul e că am dublură 😉 ), i-am cumpărat online, cu livrare acasă, dar, dacă mai găsesc unii când ajung în oraș, mai iau o pereche. sunt bleumarin.

Leave a Reply to ofelia Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *