Cuib

Încăperile astea în care locuiesc mi se par atât de primitoare, încât mă întreb dacă este cu putință ca, într-o zi, să nu mai existe, dar reflecțiile astea n-au nici o logică.
Mă uit cu prietenie la acești pereți pe care am agățat atâtea amintiri și atâtea povești si între care trăiesc mulțumită sau neliniștită, dar întotdeauna cu o intensitate care dă preț orei trecătoare.
Admir spatiul dintre o ferestră și alta și tot ce văd e ca într-un interior olandez.
Este o locuință la scară omenească, nu un sertar într-un imobil.
O locuință care nu este doar o aglomerare de obiecte, ci una care are suflet.



Tăcerea este adâncă, lumina se plimbă de la un cap la celălalt al zilei în această încapere și în biblioteca ce-o prelungește de cealaltă parte a peretelui.

8 Comments

Add Yours
  1. 3
    Cristina

    Grozav imi place cuibul tau. Iti marturisesc ca in momente de mare tensiune caut pe facebook poze cu casa ta si a altor cateva persoane si vazul lor ma ajuta sa ma linistesc. Hope I don’t sound crazy :))))

  2. 7
    Denisa Grigoras

    Nu știu de ce, dar și eu am nevoie de amintiri vizibile, palpabile. să mă uit spre frigider și să-mi amintesc de locul x. Să aprind veioza și să-mi amintesc de unde am luat-o. Ca și când aș avea nevoie de “dovada scrisă” că I was here

Leave a Reply to Denisa Grigoras Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *