De câteva zile mi-e plin feed-ul de unboxing-uri cu minunății, ale celebrităților, influencerilor, persoanelor publice.
Și mă simțeam irelevantă și lipsită de importanță.
Însă am mai cumpănit.
Am plâns atunci când am primit cozonac unguresc, de ăla cu mac, tocmai de la Salonta. Fiindcă clienta mea, Oana, care mi-a devenit prietenă bună, m-a inclus la „familie” (ea fiind în București, mama ei, la Salonta).
Am plâns atunci când, fiind oprită apa, nu aveam nici cu ce să mă spăl pe dinți, darămite să mai fac și cafea. (Folosesc apă de la instalația de filtrare, îar în casă am numai Cola și Apă tonică- my bad ;)). Și mi-a dat vecina mea, Andra, două sticle cu apă.
Am plâns aunci când i-am scris mesaj clientei și prietenei mele Vali să îmi pună în cont cu împrumut 800 de lei, să plătesc facturi, și i-am avut într-un minut.
Am plâns atunci când am rambursat 1000 lei- prima parte din plata muncii mele, unei cliente (pentru care muncisem pe parcursul unui an, pentru care am lăsat-o singură pe mama și am făcut frig prin gări, ca să ajung fizic la dulapul ei), fiindcă m-a umilit.
Am plâns atunci când am ales să întrerup colaborarea profesională cu o prietenă care s-a îndepărtat mult de la estimarea financiară inițială și care nu a valorizat deloc munca mea, astfel încât am plătit mult mai mult decât îmi pot permite.
Am plâns atunci când am fost invitată să vorbesc pentru GWPR- Global Women in PR, în limba engleză, ca invitată din partea României.
Am plâns când am fost la “Tatăl”. Și la “Perfect Days”.
Și la Sagrada Familia. Și sus, în statuia de pe Tibidabo.
Am plâns atunci când prietena mea de mai bine de 30 de ani nu s-a supărat pe mine că am fost de două ori în București și, deși am dormit în casa ei, nu am avut timp să mă văd cu ea.
Am plâns atunci când mi-a scris Dana că Sara, fetița ei, face lista cu casele de urat și vrea să știe dacă sunt acasă. Și știu că o să îmi aducă câte puțin din tot ce a făcut de mâncare pentru familia ei.
Am plâns atunci când Nicol îmi răspunde și mă ajută cu blocaje și panici la laptop. I’m a computer idiot still :))
Când am găsit în cutia poștală, în afară de cuponul de pensie, o felicitare venită tocmai din Dublin, de la Simona.
Când Ohara mi-a trimis cartea ei cea mai recentă.
Am plâns atunci când Diana mi-a cântat. Sau mi-a adus pâine.
Când DianaMică a venit la mine.
Când mi-a spus Diana- actriță că nu m-a văzut la teatru.
Când mă oprește câte cineva și îmi spune că mă admiră, mă îndeamnă să scriu, mă urmărește, etc.
Când doamna de la magazinul din colț, când mă vede, îmi zâmbește și îmi zice că îi plac mult.
Plâng atunci când Mihaela îmi spune că sunt adoptată în familia ei, iar gândul ăsta imi ține cald, când mi-e frică de război.
Plâng când mama nu e bine. Și plâng și când e bine și îmi zâmbește.
Am plâns când am primit o invitație pentru la anul. Un vis de care îmi este și teamă, într-un fel, că n-o să fiu la înălțimea investiției de încredere.
Am plâns când mi-a scris un prieten să scriu, că se ocupă el de restul.
Am plâns și azi, când a venit fetița de la etajul cinci, împreună cu o prietenă, să mă colinde. Și a venit cu cadou de la mama ei. Și aveau colindele scrise pe hărție, de mână, cu stiloul.
Am plâns când am primit o cuție uriașă cu biscuiți de la Little Texas și creme de la Doctor Fiterman.
Când vecina de peste drum mi-a adus de mâncare.
Când Gabi mi-a făcut exemplarul meu de carte, personalizat, la editura lui.
Când mi-a scris Lucian, pe care îl admir nesfârșit.
Și Monica.
Și Lucy.
Și Contesa Ana.
Și Silvia.
Și mai sunt mulți. Oameni mari.
Când îmi scrieți mesaje. Când mă opresc femei în diverse locuri și îmi spune că le inspir.
Și de încă multe ori.
După cum vedeți, plâng o mulțime. Uneori de preapuțin, dar de cele mai multe ori, de pleaplin, de preamult, de preabun.
Și, așa cum spuneam, mă consider bogată.
Așa îmi măsor eu rostul, în oameni.
Dacă vreți să mă sting la lumânarea, uitați-mă în casă, singură, și o să mă sting.
Vă mulțumesc pentru că sunteți!
Sărbători frumoase! Să aveți și să primiți tot ce aveți nevoie ca să fiti bine și să vă fie bine!