Costumul popular tradiţional

V-am povestit că am făcut o parte din stagiatura post-facultate la Putna?
Era tare frumos cum mergea lumea la biserică în straie populare. Femeile mai tinere le purtau cu ciorapi subțiri și pantofi cu tocuri înalte, se coafau. La nunți, costumul popular era foarte popular, ca să zic așa 🙂 În trenul cu care tot făceam navetă ba la Rădăuți, ba la Suceava sau la Iași, mulți oameni erau un costum popular. La început, am locuit o perioadă la hotelul de lângă mânăstire. Mai apoi am stat o perioadă în gazdă, înainte de-a primi un apartament micuț în blocul de lângă primărie. Acolo, la gazdă, am aflat ce înseamnă o pilotă umplută cu puf; era ca o pernă uriașa, din care nu-mi venea să ies în frigul din încăpere. Stăteam cuibărită acolo și mă uitam pe pereții tapetați cu scoarțe țesute și cusute în casă de gazda mea. Ca să ajung afară, treceam prin “camera a’ buna”, acolo unde era lada cu odoare, iar pe pat clădite covoare, pături, perne, fețe de masă, toate făcute în casă.

Mai târziu, când eram în Kuwait, am tot cumpărat ii, cămăși bărbătești, cusute cu mărgele, cu fel de fel de culori, într-un fir, în două, toate migălite și vechi. Mergeam vara în Bucovina și căutam cămăși cusute pe pânză de casă. Le-am dăruit pe toate. Doamnele din înalta societate, Sheikha Maraheb și prietenele ei le adorau și le purtau ca rochii, așa cum le port și eu.

De la Durau am cumpărat, piesă cu piesă, un costum vechi, am mers cu o cunoștință pe la bătrânele din comună și am scotocit în lăzile lor. Ia am luat-o de la o femeie care, pe lângă costumul pentru imgropaciune, avea unul tot așa, vechi, de la străbunica ei, pe care îl ținuse pentru nora ei plecată în Italia, dar care nu l-a vrut.

La școală se organiza anual “Traditional Week”, săptămâna în care copiii erau încurajați să aducă și să împartă cu colegii produse tradiționale din țările lor, învățam câteva cuvinte în alte limbi (mai ales formule de salut și de politețe), și parada costumelor tradiționale. Cu mare mândrie îmbrăcam costumul meu din zona Neamț și povesteam colegilor despre el.

La plecare, l-am lăsat acolo, spunându-mi că o să găsesc eu aici altul, acuma, că voi fi permanent aici. De ani de zile tot caut o ie pe care să o port. Pe care să o simt că e a mea, pentru mine. Am avut câteva tentative, dar le țineam pe raft în dulap. Mai apoi am primit o ie de la o prietenă, am îmbrăcat-o o data, dar mă simțeam încorsetată în ea, fiindu-mi micuță.

Acum mai am o cămașa bărbătească foarte frumoasă, pe care o port cu jeans.
Mai ușor am găsit catrințe. Una a devenit o minunată fustă, pe care am purtat-o la gale la operă.
O alta a fost îmbrăcată înfășurată peste pantaloni sau rochie.
Una dintre ele, recent cumpărată, am purtat-o ca pe un sal pe umeri, în disperare de cauza că nu-mi găseam acul cu care s-o fi prins drept fustă.
Mai am una pe care aș vrea s-o încorporez într-o rochie, cândva. Încă mai caut croitoreasă care să o realizeze.

Încă îmi mai doresc o ie, ca să nu sper prea mult la două sau la mai multe. O ie care să fie cusută pe pânză de casă, dar care să nu fie foarte groasă și fronsata din rotundul de la gât, că nu-mi stă bine. Nici cu mâneci bufante nu-mi stă bine. Nici cu toate culorile, cunoscut fiind faptul că nu port foarte colorat. Dacă vedeți pe undeva, adică pe undeva de unde să poată ajunge la mine în casă, faceți-mi și mie un semn, rogu-va.

Îmi doresc și o maramă. O maramă de aia fină de tot, cum văd eu la televizor.

V-am spus că am avut ani de zile în living un covor cumpărat de la o familie la care am dormit o noapte, într-un weekend de vacanță de vară, pe lângă Vatra Dornei?
Dar că mereu am avut un steguleț tricolor la ușa apartamentului?
Dar că țineam pe masă un ștergar vechi?
Dar că am cărat cu avionul o mulțime de blide din ceramică de Horezu, de Marginea, cu care am cadorisit toți prietenii străini? Și ouă închistrite?

Mi-am amintit toate astea acum, când spiritul românesc este peste tot și când, subliminal, simțim nevoia să ne asociem cu simboluri românești.

Poate că un punct de plecare ar fi acela de-a nu mai lua în derâdere numele României, spunându-i “romanica”.

M-am gândit. Vreau și un ilic sau o vestă, așa, să mă sature Dumnezeu.

Leave a Reply

Your email address will not be published.