Citesc consternată, de câteva zile, despre un fapt petrecut în școala românească. O doamnă profesor predă, la ora […]
Category: Înaltă ordine de idei
Blog
Jurnal de Sărbători
Înainte de Crăciun scrisesem vreo oră la un text intitulat “All I want for Xmas is…”, text pe […]
Sfânta Muceniță Eugenia
Decembrie mă întoarce iar în amintiri. Îmi aduce aminte de ziua de ieri, de locuri de departe; zăpada […]
Altruismul
Cred că altruismul este nativ în condiția umană. Proasta educație ne împinge spre cinism și egoism. Ar trebui […]
Mere coapte
Merele coapte există de când lumea. Merele mele coapte, de câțiva ani; mai exact, dintr-o seară friguroasă din prima […]
Mănușa vânătorului
Am citit cândva un basm rusesc. În Siberia, un vânător își pierde într-o zi o mănușă pe o […]
Ziua Națională
Nu știu alții cum sunt, dar eu cred că sunt un bun cetățean. Și o să mă refer […]
Costumul popular tradiţional
V-am povestit că am făcut o parte din stagiatura post-facultate la Putna? Era tare frumos cum mergea lumea […]
Frigul de dupa Tata
Mi-e dor de tine, Tata. Îmi amintesc zilele astea de acum opt ani, oră cu oră. Am adormit […]
Cine-i născut fără loc, fără timp, fără spațiu
La nunți, la revelioane, la petrecerile de familie cu mulți oaspeți, se cântă în cor vechi melodii, […]
MAMA #83
Povestea de azi vine de la Tecuci. Si este despre Mama. Si despre niste copii.
Monday Strikes
Mie-mi place ziua de Luni. Bine, ani de zile lunea mea a fost duminică, weekendul fiind vineri- sâmbătă. Astfel încât m-am obișnuit și cu zilele de Paști lucrate, ba, mai mult, de cele mai multe ori, era chiar duminica/ lunea de după vacanță. Asta după ce, alți câțiva ani mai înainte, lunea mea a fost sâmbătă, pe vremea când weekendul arăbesc era joi-vineri.
Toamna de rit nou
“A venit, a venit toamna/ Acoperă-mi inima cu ceva…”? Asta s-o crezi tu, era valabilă în copilărie, când ne uitam pe geam să vedem toamna. Acum anotimpurile ne sunt servite cu telecomanda, în bloguri și în ziare.
De vorba cu Corina Ozon pentru “35+”
Când mi-a scris Corina despre intenția de-a face un material cu și despre mine, am fost uimită și bucuroasă.
A durat puțin până am găsit în cap liniștea de-a povesti, în perioada aia fiind încă foarte confuză și neavând răspuns la întrebări precum „cine este Ofelia?”, „ce face acum Ofelia?”.
Omul cu numai două picioare
Omul cu numai două picioare sunt eu.
Cei care citesc acest text, ar trebui să-și numere mai întâi picioarele. Dacă au tot două, s-ar putea să mă înțeleagă.