Când previzibilul devine imprevizibil

Cam așa aș întitula ziua de ieri. O zi însorită și caldă, de toamnă aproape văratică, în care te duci, vioaie dar relaxată, să fii alături de un prieten și să asculți/ privești lucruri interesante.

Cam așa aș întitula ziua de ieri. O zi însorită și caldă, de toamnă aproape văratică, în care te duci, vioaie dar relaxată, să fii alături de un prieten și să asculți/ privești lucruri interesante.
Atunci când, cu mai bine de o lună în urmă, mi-a povestit Oana despre evenimentul pe care îl va organiza cu Asociația ROR- a cărei președinte este- cu tema „Comunicare pentru succes”, mi-am și trecut pe agendă și mi-am anunțat prezența în sală, la Colegiul Național „Emil Racoviță” Iași.
Nu-i de colea să ai trei speakers carismatici și faimoși în domeniile lor (Gabriel Mazilu- Medic Specialist Chirurgie Plastică, Microchirurgie Reconstructivă și Estetică, Doctor în Stiințe Medicale, alături de Domnul Ovidiu Lazăr- Regizor Artistic la Teatrul Național Iași și de Domnul Ovidiu Stoichici- Antrenorul Juniorilor baschetbaliști).
Doar că cel de-al treilea, în ordinea numerelor de pe desfășurător (era să zic tricou, c-așa-i în baschet) nu a putut participa, cu jumătate de oră înainte de sunatul clopoțelului.
Și uite așa, long story short, am preluat, pe nepusă masă, un loc last-minute, cum zic eu. Mai bine zis, Oana mi-a zis calm, dar ferm „hai, că poți”. De-acolo-ncolo, s-au derulat, în mare viteză, panică, luat cu leșin, creier blocat, reset, interviu scurt înainte, microfon, dați-mi apă, mă sufoc, telefonul, batistele, stiloul, nu neaparat în ordinea asta, dar tot amalgam de emoții se cheamă.
Apoi, beat this, Ofelia, ia de vorbește după ce a cucerit sala Gabriel Mazilu-The One, yeeey 😀
Nu mai știu ce-am zis, zic acum și ce-oi fi zis, și ce-as fi spus și n-am spus, din motivele enunțate în paragraful anterior.
Comunicarea este nu numai importantă, ci condiție sine-qua-non în tot ce facem. Acasă, la muncă, în viața socială, cea offline dar și online. Este carburantul din motorul mașinăriei. Dacă nu comunicăm, nu știm ce se așteaptă de la noi, ceilalți nu știu ce dorim sau ce așteptări avem. Când firul ăsta numit „comunicare” se intrerupe sau se rupe, apar problemele. Își fac loc presupunerile, suspiciunile, înstrăinarea, blocajul. Să ne gândim ce facem atunci când vrem să arătam cuiva, demonstrativ, că suntem nemulțumiți: tăcem sau suntem cel mult laconici. De aceea spunem că, în viață, contează nu numai ce spui/ faci, ci și ce nu spui/ nu faci.
Sentimentul de bucurie pe care îl are orice om atunci când, comunicând, rezolvă o situație dificilă, depășește o criză, este greu descriptibil.
Comunicarea are și capcane, ca orice prăjitură gustoasă. Dacă este făcută prost, cu oamenii greșiți, ne poate aduce prejudicii. Lipsa comunicării poate crea complexe, prejudecăți, frustrări. deschiderea spre a afla unde ne situăm, cum comunicăm în diferite conjuncturi, ne ajută să gestionăm ce ne aduce viața, cu mult mai mare ușurință și, trebuie să spunem, cu succes.
Extrag din mesajul pe care l-am transmis și tinerilor de la Colegiul Național:

Să-și trăiască fiecare vârstă cu bucurie și fără tentația de a fi înaintea vârstei. Bunăoară, mie nu mi-e dor de mine tânără, mi-e dor de mine cea de la 40 de ani. Le doresc să trăiască așa încât mai târziu să le fie dor de ei, cei de la varsta asta. Și de ei, cei de la fiecare vârstă. Aici aș zice și că noi, adulții din jurul lor, putem pune umărul. Și păsarea noastră. Trebuie. La vârsta lor, ai senzația că știi tot, că orice ți se spune e greșit, ești împotrivă, vrei să fii independent, vrei să ai viața ta. De aceea este important să le arătăm că, de fapt, alergăm în aceeași direcție, cu același scop: acela de a se cunoaște, de a se căuta, de a se găsi. Este rolul nostru, al mentorilor, să le ușurăm calea, să le încurajăm direcția bună, să le oblojim juliturile căderilor, să le arătăm ce a lipsit când n-a ieșit bine și ce a fost bine, când a fost bine. Să le demonstrăm că ne pasă.

Să fie inspirați în alegeri și să investească timp și energie în a se evalua cinstit și corect, periodic. Pentru că ne schimbăm, nu rămânem aceiași. Dacă ne punem același set de întrebări în perioade diferite, o să vedem că răspunsurile se schimbă. Cine sunt? Ce vreau? Încotro merg? Ce am nevoie ca să fiu bine?

Să-si cunoasca punctele slabe și punctele forte. Să-și pună întrebări. Să pună întrebări. Să comunice.
„Carpe diem”, dar să nu uităm să mai și facem câte ceva pentru a ne permite luxul ăsta. Iar pentru a ajunge acolo, aș conchide cu un cuvânt-cheie: moderație. Și, desigur, EDUCAȚIE. Ea ne va ajuta să comunicăm eficient.

Este atît de vastă și de ofertantă discuțiilor, tema comunicării, încât o să spun așa:
Trăim alte vremuri. Este o altă generație, o generație de net, de schimbare. Cine nu înțelege asta, alunecă pe un tobogan greșit. Puterea este la tineri. Noi suntem pilonii de pe marginea șoselei, care nu te lasă să ieși în decor.
Nu închei fără a spune că, pentru mine, să vorbești unor tineri- care sunt in etapa vieții în care sunt asediați cu sfaturi și pilde, cu „trebuie” și „îți spun eu, că eu știu”, în timp ce ei oricum au convingerea că știu totul si că au răspunsurile la toate întrebările vârstei, este nu numai o mare provocare, ci și un imens privilegiu, o binecuvântare și o mândrie personală. Una pe care o s-o păstez cu drag în portofoliul realizărilor mele.
Las aici un mare MULȚUMESC, care este, oricum, prea mic. Știti că asta este formularea mea de incheiere, atunci când am primit ceva important. Așa ca întâmplarea asta dintr-o zi frumoasă de toamnă, zi care a devenit o nesperat de dragă mie.

Leave a Reply

Your email address will not be published.