Faptul că stau retrasă în tihna casei nu înseamnă că nu mai sunt un om bun, ci că m-am eliberat de nevoia de a fi prezentă. Vreau să fiu doar acolo unde prezența mea contează. Pentru mine și pentru cei care mă invită.
E o detașare de zgomot.
E prioritizare.
Nu te mai gândești la ce gândesc alți oameni, la cum arăți, ci stai cu tine și cu valorile tale.
Nu mă mai interesează să dovedesc nimic. Mă interesează să respir, să observ, să privesc un apus fără să postez, să iau decizii fără să explic. Nu este nici egoism nici aroganță, este întoarcerea către tine.
Vorbești când adaugi valoare, nu cînd este așteptat să zici ceva.
La vârsta mea, nu mă mai chinuiesc să fiu acceptată.
Tihna este alegerea mea de fiecare zi. Argumente, vinovății, roluri care nu ți se potrivesc și care te secătuiesc. Zâmbește-le, dorește-le binele și întoarce-te la tine.
Am trecut multe linii de final.
Acum vorbesc atunci când are relevanță ce spun. Apar atunci când contează.
Acum, tăcerea vorbeste pentru mine.
Treaba mea este să îmi protejez tihna; nu aprobari, nu aplauze, doar tihnă.
Am fost acolo pentru soțul meu, pentru colegi, prieteni, favoruri, urgențe, sunt pentru mama, de când oasele nu au mai ținut-o și bătrânețea a făcut-o dependentă de mine. În timpul ăsta, nu prea am fost acolo pentru mine.
Mi-e spatele încovoiat nu numai de greutăți cărate, ci și de emoții pe care nu le-am numit. Iar tăcerea mi-a fost interpretată greșit atunci când era doar extenuare.
Să ai grijă de tine nu este egoism, ci iubire care are nevoie de echilibru. Nu trebuie să cari pe nimeni, dacă prețul este să te pierzi pe tine.
Mi-am plătit prețul, e timpul să mă întorc la mine.
Să privesc pe fereastră cu o cană de cafea în mână, să mă plimb, amintindu-mi că sunt conectată cu pământul ăsta în care ne ducem, iar asta să fie o rutină, să spui „nu” unor lucruri nu sunt obligatorii, fără să fii vinovată.
Ia un creion, o pensulă, un cântec, nu ca să impresionezi, ci ca să te bucuri tu. Și nu este nici obligatoriu să postezi pe rețele.
Toată viața ai fost învățat, direct sau în tăcere, că a fi bun înseamnă să fii disponibil, a fi iubitor înseamnă ca mereu să spui „da”, a fi respectat înseamnă să fii văzut. Nu este deloc așa.
Eu nu sunt aici să câștig vreo bătălie.
Odată cu vârsta, vrei doar să-ți odihnești sufletul.
Obișnuiesc să spun că viața este ca un autobuz în care urcă oameni și din care coboară oameni, cu unii te însoțești mai multe stații. Dar nimeni, niciodată nu are dreptul să te întrebe de acte și de bilet în propriul tău autobuz.
See you down the road.