19 Martie

Astăzi s-au împlinit 16 ani de la ultimul război al Iraqului cu Kuwaitul.
Deși au trecut atâția ani, nu este deloc bizar că îmi amintesc totul.

Îmi amintesc, bunăoară, că aveam în mașină un kit de urgență, pașapoartele și toate actele importante ( diplome, etc) erau mereu in geantă cu mine, aveam apă și biscuiți și conserve și plinul făcut. În casă, stoc de apă, ferestrele izolate cu purfix. Făcusem un inventar sumar și o evaluare aproximativă a bunurilor din casă, pe care am depus-o la Ambasadă, pentru situația în care s-ar fi deschis granițele și ar fi trebuit s-o rupem la fugă, în speranța unor despăgubiri ulterioare.
Plecase cam toata lumea, cu câteva zboruri suplimentate. Aveam o mulțime de chei, de la vecinii brits, canadieni, americani, etc; le hrăneam animăluțele și mă jucam cu ele și le udam plantele.

În palate, mai erau doar parte din servitori, cei care nu și-au însoțit prinții și prințesele în UK sau în Elveția.

Școlile erau închise.
Magazinele, totul, era închis. Erau cateva supermarketuri.

Tancuri UN la semafoare, la intrarea în hoteluri ( la Hilton erau toti capii armatei americane); convoaie de camioane care aprovizionau trupele armate se mișcau zilnic, dimineața si seara.

Peste tot erau filtre totale.

Îmi amintesc, de asemenea, seara în care eram la supermarket să menținem stocul și m-a sunat Sheikh Sabah al Sabah; este fiul Ministrului Apărării de la vremea aceea, iar sora lui, Sheikha Maraheb mă îndrăgea; mi-a spus că, dacă avem nevoie de orice să sunăm, iar daca ne simțim în pericol, să mergem la reședința lor, care era păzită cu tancuri. M-am simțit mândră de mine și oarecum importanta că, în toată nebunia aia, s-au gandit și la mine; bine, ei erau in UK si cred că pur și simplu și-au amintit de mine la o șuetă.

Urmăream banda galbena de la Foxnews împreună cu Aki, care era înnebunit si plimba capul dupa cum se mișca banda; Gelu mergea la serviciu. Centrala electrică în care lucra era la vreo 15 km de localitatea în care locuiam, într-o zonă cu toate rafinăriile, tancuri petroliere, și port; bombardate de pe mare mereu. Se auzeau, se vedeau. Una a căzut la un mall de pe malul mării, Souk Sharq. Nu aveau voie cu telefoanele în site, care era considerat obiectiv militar. Mă suna la cateva ore, de la poartă și aflau, via USA, ce se întâmplă.

Îmi era frică tot timpul.
Într-o zi am luat o țigară, cât pe ce să mă reapuc de fumat.

Nu plecasem atunci când s-a plecat, înainte de închiderea granițelor. Îmi amintesc ca singurii bani pe care îi aveam erau 100 de dinari, un bilet one way era 90kD de obicei, acum săriseră prețurile. Și mi-am zis că, de ce-aș pleca, dacă nu aveam de salvat copii, ori, dacă avea să se termine cu bine, măcar salvam banii ăstia. Plus că puteam să am grijă de el, să il aștept cu mâncare, să gospodăresc casa. Era greu cu online-ul pe vremea aia, aș fi ănnebunit de grijă aici. Și, ce rost ar fi avut să plec?…
Cred că dacă aș fi plecat și l-aș fi lăsat acolo, singur, mi-ar fi fost și mai frică, de la distanță.

Aș putea zice că am fost la război.

******************************************************************************

Ce se întâmplă acum este diferit. Inamicul este invizibil. Poate fi oriunde. Și nu știm cât va dura. Și nu avem unde fugi din calea lui, decât între proprii pereți. Și nici asta nu ne asigură că vom fi bine.

Eu stau acasă mereu, neavând serviciu. Teorețic, stilul meu de viață nu ar trebui să se schimbe mult. Cu stocuri am trăit mereu, fiindcă făceam aprovizionare periodic, completând cu legume și fructe de la bakala- prăvălia de la colț.
De când a murit Gelu, mereu am în casă kit de supraviețuire, fiindcă uneori nu ies câte o săptămână.

Periodic fac trierea lucrurilor din casă, poate că m-am obișnuit odată cu mutările succesive, cu trăitul între avioane și valize, lucruri împărțite în diferite case.
Periodic ordonez mărunțișurile de prin sertare și pentru a le menține în bună ordine, și pentru a-mi împrospăta memoria.

Periodic sortez hartii. Periodic dau de ce mă pot lipsi.

Acum e altfel.
Am o listă cu lucruri amânate, pe care tot ziceam c-o să le fac candva, la pensie, nefiind urgente sau imperios necesare.
Am o listă cu liste cu liste cu idei de lucruri de scris.

Și nu pot să fac nimic. Deschid frigiderul de 50 de ori, fără să am nevoie de nimic, ca și cum m-aș aștepta ca, în mod miraculos, să apară în el ceva nou. Mut coșul cu lucruri de calcat dintr-o cameră în alta, cu intenția să îl golesc, privind la televizor filme. Nici n-am câlcat. Nici flme nu pot vedea. Nici nu citesc. Deschid uși și sertare, dulapurile la bucătărie, ordonez, spăl, frec lavoarul, baia, bucătăria. Mut mobila. Spăl prosoape, cuverturi. Am împrimăvărat terasa. Efortul fizic mă obosește și mă liniștește.

Deschid laptopul, mă așez să scriu. Nu pot.
În fiecare dimineață, după ce mă spăl, mă imbrac civilizat, nu stau oricum, chiar dacă sunt singură în casă. Îmi dă o stare bună.
Mă și parfumez 🙂 Mereu mă parfumez 🙂

Pentru prima oară din 1985, nu port verigheta. Unghiile oricum le port mereu foarte scurte. Acum, și fără ojă, dacă tot spăl toată ziua și tot nu port semipermanentă.

Mă uit la poze. La scrisori, felicitări, bilețele.

Beau cafea.

Vreau să vizitez Muzeul Prado în seara asta, după concertul Met Opera. M-am dat cu ruj roșu și mi-am pus cercei.

#homealone





3 Comments

Add Yours
  1. 1
    Dan

    Dana mea a trait 6 luni in Bagdad in baza ceea ce scrieti imi reinprospateza memoria. Cat a fost acolo incepuse sa functioneze mult mai bine comunicarea online.
    Tot respectul si toata consderatia stimata doamna

    • 2
      ofelia cozma

      Toate episoadele vieții mele, boli, mutări, muncă, înmormântări, excursii, toate îmi sunt foarte detaliat proaspete în minte.
      Iar în momente ca cele de acum revin cu acuitate.
      Mai am și bizara apetență de a-mi aminti detalii legate de un obiect din casă, de la preț, împrejurare 🙂

  2. 3
    Nicoleta Jauca

    Bună ziua Ofelia,

    Citesc cu nesaț tot ce spui.
    Avem lucruri in comun: dragostea de cuvânt, rigoarea.
    Imaginația mea zburdă mult, sprințara, și vin la tine să mă adăp cu dragostea pe care o reverși.
    Mi-am și pus in cap să mă
    impregnez cu stilul tău. Parcă ți-aș cere binecuvantarea.
    In orice caz vin la tine ca la un templu și te declar Preoteasă Inițiatoare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *